eMAG: în 2016 traficul de pe dispozitivele mobile a depășit cu 26% desktop-ul Comerțul online a trecut în etapa mobile
- Traficul eMAG a ajuns la 270 de milioane de viziteîn 2016, cu 63% maimultfață de anul precedent
- În 2016, peste 151 de milioane de vizite au provenit de pe dispozitivele mobile, cu 26% mai mult decât cele provenite de pe desktop
- Clienții se informează și comandă natural de pe mobil; vizitele din aplicația eMAG au crescut cu 175% față de 2015
Dispozitivele mobile sunt principalul canal de informare pentru tot mai mulți români. Cu ajutorullor, clienții eMAG află imediat informații despre produsele pe care și le doresc și le pot cumpăra oricând, de oriunde s-ar afla. În 2016, peste 151 de milioane de vizite înregistrate pe site-ul eMAG (55% în medie din traficul total) au venit de pe smartphone și tabletă, în creștere de 2,2 ori față de anul precedent.Traficul total eMAG a crescut considerabil (+63%) față de 2015 și a ajuns la 270 de milioane de vizite, cu două luni, septembrie și decembrie, în care mobile-ul a adus peste 60% dintre acestea. Evoluția este dublă față de estimările inițiale.În ultimii doi ani, vizitele de pe dispozitivele mobile au crescut de cinci ori, depășind atât ca ritm de creștere, cât și ca valoare absolută evoluția traficului de pe desktop. Comparativ, desktop-ul a adus aproximativ 120 de milioane de vizite în 2016, cu 23% mai mult față de anul precedent. Cele mai multe comenzi plasate de pe dispozitive mobile, 62%, au fost făcute de persoane care au până în 35 de ani.„Folosirea smartphone-ului a devenit firească, iar comerțul online se potrivește foarte mult cu acest comportament. Clienții sunt astfel aproape de toate produsele pe care și le doresc. Eforturile făcute de noi în tot ceea ce a însemnat dezvoltarea și îmbunătățirea aplicației eMAG se reflectă în gradul ei ridicat de utilizare. Aplicația permite clienților noștri să se informeze instantaneu despre produsele care îi interesează, să citească review-urile făcute de ceilalți utilizatori, ceea ce îi ajută să ia decizia de cumpărare repede”, a declarat Bogdan Axinia, VP Platforms & Technology Director eMAG.
De unde vin vizitele?Chiar dacă utilizatorii folosesc în continuare preponderent browserul de mobil, aplicația eMAG a înregistrat o creștere semnificativă, peste browser, de 175% și a adus 41 de milioane de vizite. Clienții o preferă pentru ușurința și flexibilitatea cu care pot comanda, numărul mare de produse într-un singur loc, modulul de search, urmărireastatusului comenzilor, alertele primite și plata cu un click (swipe).Raportat la sistemul de operare, utilizatorii folosesc cel mai des smartphone-uri sau tablete cu Android, care a adus 78% din traficul total de pe dispozitivele mobile, pe când sistemul iOS a adus 20.5%.Cine cumpără și cele mai comandate produse din mobileMobile-ul nu a atras doar un număr mare de vizite, ci și o creștere semnificativă a numărului de comenzi, cu peste 148% față de anul precedent. În total, o treime dintre comenzile eMAG din 2016 au provenit de pe dispozitive mobile. Pe vârste, datele arată că 48,4% dintre utilizatori au între 25 și 34 de ani,categorie urmată de cei între 35 și 44 de ani (28,5%). De asemenea, cei mai mulți clienți care au accesat site-ul eMAG de pe dispozitivele mobile sunt din București – Sectorul 6, Constanța, Cluj, urmate de Timiș, Iași, București – Sector 1, Ilfov, Prahova, Brașov și București – Sector 2. În topul celor mai cumpărate categorii de produse se numără cele pentru copii (cu o pondere de 4,7%), home&deco (3,7%) și produsele de beauty (3,3%), urmate de electrocasnicele mici, electrocasnicele mari, accesoriile pentru telefoane și telefoanele mobile.
București, 23ianuarie 2017 – eMAG
Views: 0