Ediția 12 a Premiilor Superscrieri anunță cele 46 de nominalizări

  • Gala Superscrieri a ajuns la cea de-a 12-a ediție. Tema de anul acesta este „Noile generații – Lupii tineri prind gustul presei”.
  • Superscrieri lansează o nouă categorie de concurs, „Civic Influencers”, care premiază creatorii de conținut online în spirit civic sau social.
  • Cel mai bun jurnalism al anului 2022 în România va fi evaluat și premiat și de către noi membri ai juriului, printre care Tudor Mușat, Cristian Leonte, Daniel Condurache, Monica Jitariuc și Alex Gâlmeanu.
  • Publicul poate vota nominalizarea preferată pentru premiul Superscierea Cititorilor, în valoare de 3000 de euro.

Cele mai bune materiale jurnalistice scrise în anul 2022 vor fi premiate în cadrul Galei #Superscrieri12, care va avea loc la jumătatea lunii mai.

Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends for Friends (FFFF.ro), al cărei scop este recunoașterea și celebrarea materialelor jurnalistice de impact. Competiția își propune să pună în lumina poveștile puternice, care informează corect, emoționează și schimbă percepții.

Tema ediției: Noile generații

Viitorul se bazează pe o generație bine pregătită, care înțelege puterea reală a jurnalismului de calitate. Într-o lume în care războiul și pandemia creează repercusiuni încă nedefinite, noile generații au nevoie de grijă, educație, ghidaj și curaj. Ediția curentă de Superscrieri pune noile generații în lumină și le încurajează să fie implicate și informate.

„Superscrieri #12 este dedicată jurnalismului deschis și inovator. Mă bucur să descopăr jurnaliști care deschid și mai larg ochii și care înțeleg ca tehnologia și creativitatea merg mână în mână pentru a sluji interesul public.

Juriul are o misiune grea anul acesta. Avem și generații noi, dar și generații mai mature, și astfel avem o competiție puternică și o diversitate de perspective remarcabilă. Felicitări nominalizaților și tuturor jurnaliștilor care cartografiază realitatea cu fiecare poveste spusă!”, declară Paul Radu, jurnalist co-fondator RISE Project & OCCRP și Președintele juriului Superscrieri.

Categorie nouă de concurs: Civic Influencers

Anul acesta, juriul va alege câștigători pentru 9 categorii de concurs: Debut jurnalistic, Audio/Podcast, Presă locală, Opinie, Investigație, Reportaj, TV și video-jurnalism, Fotojurnalism și – noutatea ediției – Civic Influencers.

Civic Influencers nominalizează și premiază creatorii de conținut online în spirit social sau civic, indiferent de platformă (Facebook, Instagram, TikTok, YouTube, blog etc.). Categoria recunoaște creatorii de conținut care aduc în fața publicului teme sociale de importanță generală pentru societate în mod responsabil, încurajează implicarea civică și au rol educativ pe diverse subiecte.

Noi membri în juriul Superscrieri

Juriul Superscrieri 12 este format din: Paul Radu (co-fondator OCCRP și RISE Project) – președintele juriului, Alice Iacobescu, Cătălin Striblea, Dan Duca, Dan Radu, Emilia Șercan, Florin Negruțiu, Irina Păcurariu, Marius Comper, Mihai Ghiduc, Mona Dîrțu, Oana Giurgiu, Octav Ganea, Paula Herlo, Robert Schwartz, Vlad Stoicescu.

Acestora li se alătură și membri noi: Tudor Mușat, Codruța Simina, Daniel Condurache, Cristian Leonte; Alex Gâlmeanu și Ileana Szasz pentru jurizarea categoriei Fotojurnalism; Cosmin Pojoranu și Monica Jitariuc pentru jurizarea categoriei Civic Influencers; Andrei Ciurcanu pentru jurizarea premiului special „Animal Welfare în România”.

E important de precizat că regula conflictului de interese se aplică la jurizare, fiecare jurat recuzându-se de la evaluarea unor astfel de materiale/autori.

Votul Superscrierea Cititorilor

Publicul devine parte activă din Superscrieri și este invitat să voteze aici materialul preferat dintre cele 46 de nominalizări, până pe 7 mai.

Pe lângă Superscrierea Anului, cel mai important premiu al competiției, al doilea mare premiu, cu aceeași valoare financiară de 3000 de euro, este chiar acest premiu al publicului: Superscrierea Cititorilor.

Superscrieri își propune nu doar să aducă recunoaștere jurnaliștilor și altor autori, ci totodată să încurajeze publicul să fie proactiv și să le susțină munca. Doar având un public antrenat și implicat, poveștile de tip superscrieri pot produce cu adevărat impact.

Ca în fiecare an, categoriilor competitive se vor adăuga Premiile Onorifice oferite de Fundația Friends For Friends în colaborare cu partenerii Galei Superscrieri.

În cadrul Galei, va fi acordat și premiul special „Animal Welfare”, în valoare de 600 de euro, susținut de Humane Society International.

Nominalizații Premiilor Superscrieri #12 și publicațiile în care au semnat materialele înscrise în competiție:

Debut jurnalistic

  1. Consultanță copy-paste pe banii UE: Firmele nașei lui Alfred Simonis și a verișoarei ei, contracte pe bandă – Adrian Anton (și Andreea Pavel) (Info Sud-Est)
  2. Să fii sărac e o rușine – Andreea Vîlcu (DoR – Decât o Revistă)
  3. 15 primăveri ale Anastasiei – Djein Vacari (Diez.md)
  4. „Pacea e mai înaltă decât dreptatea”. Filosofia unui abuzator de la vârful unei instituții publice – Isabela Pop (și Alina Păduraru) (Recorder)
  5. Casa din Baia Mare a refugiaților ucraineni. „Nu au unde să se ducă, pot sta oricât la noi”. Copiii încep astăzi școala – Norbert Nemeș (Europa Liberă)
  6. Președinte de județ – Iulia Stănoiu (Context.ro)

Audio/Podcast

  1. Obiceiul pământului – Ana Maria Ciobanu (DoR – Decât o Revistă)
  2. Cea mai lungă noapte din ultimii 70 de ani – Anca Simina (Recorder)
  3. #1 Memoria generează speranță / #2 Antifonarea durerii / #3 Muzeul nor – Oana Drăgulinescu, Ana-Maria Ciobanu, Mihnea Ciulei, Ion Țurcanu, Vlad Alexandru Coruț, Iulia Țurcanu (Pe urmele abandonului)
  4. Adolescenții și depresia – Viorica Ștefan (Europa FM)
  5. Vaccinarea anti-HPV, armă contra cancerul de col uterin – Viorica Ștefan (Europa FM)

Presă locală

  1. Consultanță copy-paste pe banii UE: firmele nașei lui Alfred Simonis și a verișoarei ei, contracte pe bandă rulantă din PNNR și ITI Delta Dunării – Adrian Anton, Andreea Pavel (Info Sud-Est)
  2. Mărturia unui ucrainean refugiat în Iași – Alexandru Enășescu (Iașul Nostru)
  3. MILIONARI ÎN UNIFORMĂ. Averile polițiștilor de Frontieră: case pe litoral, vile, ferme și spații comerciale / EP. 1 – Răzvan Moldoveanu (Reporter de Iași)
  4. Între agresiune sexuală şi demisie – povestea studentelor de la Facultatea de Teatru din Cluj-Napoca – Georgiana Grigoraş, Oana Bostan, Katja Bauer, Andrei Bonda, Vasile Hotea-Fernezan (The Pressure)
  5. Bicicletele care străbat Europa să-și trăiască a doua viață în Moldova – Ioan Stoleru (Iașul Nostru)

Opinie

  1. Pandemie, război, inflație, energie: Cum să (nu di-)speri în mijlocul crizelor – Alina Mărculescu Matiș (Panorama.ro)
  2. Românii i-au primit călduros pe refugiații ucraineni. Acum jumătate de an, cei sirieni primeau bastoanele polițiștilor români – Andrei Popoviciu (Libertatea)
  3. Badantele care îngrijesc bătrâni în Italia pentru ca familiile lor să trăiască fără griji în România – Elena Stancu (Teleleu.eu și Libertatea)
  4. Cine merită să facă parte din diaspora + 11 răspunsuri la comentarii (articol + follow-up) – Elena Stancu (Teleleu.eu și Libertatea)
  5. Cele două decese care mi-au arătat că ura românilor îți distruge demnitatea și dincolo de moarte – Teodora Munteanu (VICE România)

Investigație

  1. „Mă întorc la noapte”. Cum arată cazul Justițiarului de Berceni că justiția nu poate fi luată în propriile mâini. Înregistrări video – Andrada Lăutaru, Cristina Radu (Libertatea)
  2. CATEDRA DE ABUZ: „AU FOST NIȘTE RELAȚII DE IUBIRE” – Ioana Moldoveanu, editor:Luiza Vasiliu (RISE Project)
  3. Protestatari în chirie – Natalia Zaharescu, Anatolie Eșanu, Daniela Calmîș, Vasile Ursachi (Ziarul de Gardă, Chișinău)
  4. Ilan Șor – răsfăț în ascunziș – Felicia Crețu (Cusens.md)
  5. Prețul tăcerii. O investigație în contabilitatea presei de partid – Victor Ilie, Mihai Voinea, Cristian Delcea  (Recorder)

Reportaj

  1. Vara lui David Popovici – Andreea Giuclea (DoR – Decât o Revistă)
  2. Poveste din Kiev: războiul care schimbă orașe și vieți – Cristian Delcea, Alex Varninschi (Recorder)
  3. „Sunt viu, am mâncat, am dormit.” Scrisoare de pe frontul din Donbas – Larisa Kalik (Scena9)
  4. După o crimă în familie, ce se întâmplă cu copiii? – Oana Sandu (DoR – Decât o Revistă)
  5. Cât de uniți mai suntem pentru Ucraina? – Sorana Stănescu (DoR – Decât o Revistă)

TV & video-jurnalism

  1. Mic tratat de corupție generalizată: cum să prăbușești un pod proaspăt consolidat – Alex Nedea, David Muntean (Recorder)
  2. Operațiunea Balastul – Alex Nedea, David Muntean (Recorder)
  3. Misiune sub acoperire pentru statul mafiot – Andreea Pocotilă (Recorder)
  4. De ce trăim de azi pe mâine. Complicata istorie a relației românilor cu banii – Elena Dumitru, Alex Varninschi (Panorama.ro)
  5. Miniseria „Ca noi” (5 episoade) – Mihai Dragolea (Scena9)

Fotojurnalism * fotografie documentară

  1. Primul val – Andrei Pungovschi (Bloomberg News)
  2. O familie cu rădăcinile în trei țări: „Fiecare loc e acasă” – Cosmin Bumbuț (Teleleu.eu și Libertatea)
  3. 80 de electricieni români lucrează într-un șantier naval din Danemarca: „Dacă vor să facă vapoare la Mangalia, ar avea cu cine” – Cosmin Bumbuț (Teleleu.eu și Libertatea)
  4. Viața într-o valiză – Ioana Moldovan (Ioanamoldovan.com)
  5. Totul nou pe frontul de Est – Raul Ștef, Octavian Coman, Durrie Bouscaren

Civic Influencers

  1. O nouă istorie a umanității – Cătălin Moise
  2. Investigație Misreport – Operațiunea „Românii, chemați înapoi la armată” – Codruța Simina, Ovidiu Mihalcea (newsletterul Misreport)
  3. Neamurile din Consiliul Județean Dâmbovița – Florin Cristian Bobeica, (SENTINEL.news)
  4. Între agresiune sexuală şi demisie – povestea studentelor de la Facultatea de Teatru din Cluj-Napoca – Georgiana Grigoraş, Oana Bostan, Katja Bauer, Andrei Bonda, Vasile Hotea-Fernezan (The Pressure)
  5. Romanian Science Digestun newsletter săptămânal cu noutăți românești din știință – Mădălina Cocea

Susținătorii Superscrieri 12 suntBitdefender și Kaufland România, parteneri de creștere ai proiectului.

Sponsori de categorie: FAN Courier, Medlife, Think Digital, Humane Society International, Azaria Food.

Parteneri media: Pagina de Media, Iqads.

Views: 0

Lasă un răspuns