Edenred lansează Edenred BIZTRO Club
Edenred, liderul pieței de beneficii extrasalariale din România, anunță lansarea Edenred BIZTRO Club, platformă creată pentru afacerile antreprenoriale și companiile mici și mijlocii, care oferă acces gratuit la resurse și informații practice pentru înființarea și dezvoltarea afacerii și starea de bine a angajaților, prin platforma dedicată www.edenred.ro/biztroclub și alte activități conexe. Sub umbrela Afacerea ta începe în Edenred BIZTRO Club, Edenred susține antreprenorii și IMM-urile să depășească mai ușor dilemele și dificultățile de care se lovesc când vine vorba de: taxe și legislație, oportunități financiare, digitalizare, strategie de business, promovare și comunicare cu publicul, susținerea și motivarea angajaților și a echipei.
Platforma include informații și resurse structurate pe patru secțiuni: Taxe și Legislație, Dezvoltarea afacerii, Starea de bine a angajaților și Dezvoltare personală. Utilizatorii au acces la materiale care îi ajută atât la începutul afacerii, cât și pe parcurs, pentru depășirea provocărilor cu care se întâlnesc. Toate acestea sunt puse la dispoziție în parteneriat cu Mastercard și cu o serie de specialiști în domeniile menționate.
„Afacerile de mai mici dimensiuni au o structură foarte diferită de marile organizații și își desfășoară activitatea pe baza unor principii și provocări specifice. De cele mai multe ori, antreprenorii și managerii de IMM-uri trebuie să gestioneze singuri aspectele legale și fiscale, echipa și așteptările oamenilor, procesele operaționale. Ei sunt și IT, și HR, și contabili și așa mai departe – și este firesc să se lovească de necunoscute la tot pasul. Sau să nu cunoască anumite facilități, așa cum sunt avantajele fiscale asigurate de beneficiile extrasalariale. Prin interacțiunile cu acest segment de business, am ajuns să le cunoaștem provocările, așa că ne-am propus să aducem aproape de ei resursele și specialiștii care le pot da rapid răspunsurile corecte și pe înțelesul tuturor – reuniți în același loc, în Edenred BIZTRO Club. Și suntem mândri că avem alături parteneri care au decis să pună cunoștințele și resursele lor în slujba acestei misiuni cu care rezonăm cu toții”, a declarat Codruț Nicolau, Director General Edenred România și Benefit Systems.
Taxe și Legislație, pe înțelesul tuturor
Orice afacere trebuie să se desfășoare cu o organizare juridică stabilită de lege și să urmeze anumite reguli fiscale. Nomenclatura și procedurile pot ridica dificultăți pentru un antreprenor sau manager la început de drum. Ana-Maria Udriște, fondator Avocatoo, unul din primele top 3 site-uri de profil juridic din România și cel mai premiat avocat din industria MarComm, traduce domeniul juridic pe înțelesul antreprenorilor din Edenred BIZTRO Club. Un alt aspect esențial pentru desfășurarea activității companiei este gestionarea capitalului de lucru și a investițiilor. De aceea, utilizatorii Edenred BIZTRO Club au acces la expertiza experților BCR: Roxana Năstase, Manager Programe de finanțare, Ștefan Corcodel, Expert Programe de finanțare, și Daniel Nanu, Head of Micro Sales și Director Zonal Retail, vin cu informații despre managementul financiar și accesarea programelor cu garanții de stat și granturi cu fonduri europene. Iar aspectele financiar-contabile și fiscale pe care trebuie să le coordoneze orice companie sunt explicate de Iancu Guda, expert financiar, lector asociat la Institutul Bancar Român (IBR) și la Institutul de Studii Financiare (ISF), unde predă cursuri de analiză financiară avansată și finanțe corporative în cadrul programului CEFA.
Dezvoltarea afacerii, promovare și design thinking
Pandemia a demonstrat că business-urile mici sunt, adesea, mai agile și mai rapide. Și, pentru că succesul unei afaceri depinde și de strategia de promovare și comunicare cu publicul, care asigură vizibilitate și diferențierea față de competiție, materialele din această secțiune sunt semnate de agenția de relații publice GOLIN. Roxana Dibă, Managing Director, asigură informații pentru poziționarea, identificarea mesajelor potrivite și consolidarea reputației unei afaceri, iar Adriana Georgescu, Digital Strategist, și Adrian Anghel, Senior Digital Manager, vin cu recomandări practice pentru promovare în spațiul digital, de la deschiderea unei pagini de social media la folosirea platformelor digitale pentru atingerea obiectivelor de business. Iar o metodologie inovatoare care susține identificarea soluțiilor creative pentru rezolvarea problemelor, plecând de la nevoia clientului și menținându-l pe acesta în centrul întregului proces este design thinking-ul. De la expertul Dragoș Gavrilescu, inițiatorul primei comunități de profil din România și co-fondator al Design Thinking Society, antreprenorii învăță cum pot adapta conceptul la afacerile de mici dimensiuni, prin exemple concrete.
Starea de bine a angajaților, de la adoptarea unei culturi organizaționale pozitive la mental health și o alimentație sănătoasă
Cultura organizațională reprezintă un set de valori și norme, care se naște odată cu înființarea companiei, pornește de la fondatori și urmărește adopția în rândul tuturor angajaților. Iulia Buciuman, Executive Coach și co-fondator HUMANISTIC, va învăța antreprenorii cum să construiască un mediu echilibrat, bazat pe valori sănătoase. Pandemia a generat o serie de schimbări la nivelul organizațiilor, precum și în viața de zi cu zi, ceea ce a dus adesea la burnout sau chiar la depresie în rândul angajaților, iar angajatorii s-au confruntat cu fenomene precum the Great Resignation și quiet quitting. Starea de bine a angajaților a devenit, mai mult ca oricând, un subiect de actualitate în companii de toate mărimile, iar Dr. Mihai Bran, medic primar psihiatru, psihoterapeut și doctorand, co-fondator al platformei de sănătate și wellbeing ATLAS, vorbește despre sănătatea mintală și importanța acesteia, în contextul actual. Edenred și-a asumat misiunea să promoveze obiceiurile nutriționale sănătoase în viața profesională și personală, cel mai cunoscut și apreciat produs Edenred fiind cardul de masă, utilizat pentru achitarea mesei sau pentru achiziţionarea de produse alimentare, un instrument ideal pentru o pauză de prânz așa cum trebuie, de 1 oră, la job. Dr. Laura Davidescu, medic specialist Igienă, cu competențe în nutriție și siguranță alimentară, oferă utilizatorilor Edenred BIZTRO Club sfaturi importante despre nutriție și despre cum pot antreprenorii să ajute angajații să aibă un stil alimentar sănătos, care se va reflecta atât în eficiența acestora, cât și în cea a companiei.
Comunicare și dezvoltare personală
În secțiunea Comunicare și dezvoltare personală antreprenorii și managerii vor găsi metode prin care pot construi echipe bine sudate și prin care pot îmbunătăți abilitățile de relaționare în cadrul echipei. Informațiile sunt prezentate de Mihai Zânt, Executive Coach, Trainer și Partener co-fondator Career Shift.ro și HUMANISTIC, cu o experiență de peste 15 ani în conducerea echipelor și a comunităților, concentrându-și activitatea pentru a crea organizații care învață.
Materiale asociate Edenred BIZTRO Club se găsesc și în secțiunea dedicată realizată de Revista Biz, partener media al proiectului.
Views: 0