Econos, companie de consultanță în domeniul soluțiilor de dezvoltare sustenabilă, vizează să devină cel mai mare jucător din România în acest domeniu, în următorii doi ani

Din 2023 compania vizează extinderea europeană și în zona Golfului Persic

  • Companie specializată în audit de protecția mediului și soluții de dezvoltare sustenabilă și profitabilă
  • Target: În 2023 să devină cea mai mare companie din România care oferă soluții de protecție a mediului pentru companii
  • Venituri de 50.000 de euro anul acesta
  • 15 clienți noi până la finalul anului
  • Extindere în UE și țările din zona Golfului Persic începând cu 2023

 Econos, o companie de consultanță care oferă soluții de dezvoltare sustenabilă pentru companiile din România, targetează să devină cel mai important jucător în acest domeniu până la finalul 2023. Compania vizează venituri de 50.000 de euro anul acesta.

Econos este o companie lansată în 2020 care oferă servicii de audit privind protecția mediului. De asemenea, propune soluții de dezvoltare sustenabilă, profitabilă și scalabilă precum: instalarea de panouri solare, utilizarea stațiilor de încărcare a mașinilor electrice, folosirea de sticle reciclate, soft-uri pentru logistică, teambuildinguri cu tematică ecologică, utilizarea de smartphone-uri recondiționate ori a unor aplicații care încearcă să combată risipa de alimente.

Compania de consultanță a fost fondată de către Mathieu Gregori, un francez de origine vietnameză-chineză, în vârstă de 23 de ani. Acesta a absolvit Masteratul de Politici de Mediu în cadrul Paris School of International Affairs of Sciences Po. Până acum, fondatorul Econos a avut stagii de practică în țări precum Franța, România, Israel, Camerun, Mexic, Brazilia.

Target: Principalul brand în România pentru consultanța în privința amprentei de carbon

 “Auditurile pe care le-am realizat până acum reflectă de obicei două probleme majore de mediu în România: un sistem public ineficient de gestionare a deșeurilor și o producție de energie care se bazează pe combustibili fosili. Obiectivul nostru este să lucrăm alături de marile companii din România pentru a le susține în a face tranziția către o economie circulară sustenabilă. De asemenea, până la finalul 2023 ne dorim să devenim principalul punct de referință în România pentru servicii care abordează problema amprentei de carbon. Ne dorim ca până la finalul anului să măsuram nivelul emisiilor de carbon pentru 20 de clienți și să ne mărim oferta de servicii prin adăugarea a încă cinci parteneri”, afirmă Mathieu Gregori, foundator al Econos.

Compania are patru clienți din domenii precum retail alimentar (Cora România), energie regenerabilă (Renovatio), organizare de evenimente (BPM Global) și aplicații pentru mobil (Happy Hour). Până la finalul anului, managementul vizează să lucreze cu alți 15 clienți, în special departamente de CSR ale marilor companii.

„Experiența mea în departamentul de mediu al unei mari companii de consultanță mi-a arătat că principala activitate a acestora constă în optimizarea impozitelor, în special în ceea ce privește taxa pentru managementul deșeurilor. Abordarea Econos este diferită, deoarece suntem specializați în auditul amprentei de carbon și în oferirea de soluții profitabile de reducere a gazelor cu efect de seră. Companiile românești sunt adesea interesate să afle mai ales care este nivelul de gaze cu efect de seră pe care îl produc, acesta fiind un serviciu solicitat în special când apelează pentru prima dată la un audit de mediu. Noi oferim gratuit un audit de mediu pentru a democratiza serviciile de evaluare a carbonului, un instrument esențial pentru a crea politici private sau publice de reducere a gazelor cu efect de seră”, adaugă Mathieu Gregori.

De asemenea, începând din 2023 antreprenorul vrea să extindă Econos în noile state membre ale Uniunii Europene și în țările din Golful Persic. Printre aceste tări se numără sunt: Moldova, Bulgaria, Grecia, Croația, Ucraina, Turcia, Liban, Israel, Cipru, Arabia Saudită, Yemen, Emiratele Arabe Unite.

Despre Econos

Econos este o companie lansată în 2020 care oferă servicii de audit privind protecția mediului, iar ulterior propune soluții de dezvoltare sustenabilă, profitabilă și scalabilă precum: instalarea de panouri solare, utilizarea stațiilor de încărcare a mașinilor electrice, folosirea de sticle reciclate, soft-uri pentru logistica, teambuildinguri cu tematică ecologică, utilizarea de smartphone-uri recondiționate ori a unor aplicații care încearcă să combată risipa de alimente

Views: 0