Echipa taiwaneză Dynamical Biomarkers Group în finala Qualcomm Tricorder XPRIZE
HTC, lider mondial în inovație și design, anunță calificarea echipei Dynamical Biomarkers Group printre cei 10 finaliști pentru premiul de 10 milioane de dolari la Qualcomm Tricorder XPRIZE, o competiție globală destinată echipelor care dezvoltă un dispozitiv mobil pentru consumatori, capabil să diagnosticheze și să interpreteze un set de 15 afecțiuni medicale, precum și să măsoare 5 tipuri de date biometrice vitale.
Sub conducerea profesorului Chung-Kang Peng, decan și fondator al College of Health Sciences and Technology, National Central University, Taiwan, grupul Dynamical Biomarkers Group este o echipă de specialiști formată din doctori, oameni de știință și ingineri din Taiwan și Statele Unite, între care inclusiv membri HTC. Misiunea echipei este de a concepe și construi un dispozitiv medical inovator, exploatând cele mai avansate tehnologii de diagnosticare, detectare de afecțiuni, precum și tehnologii wireless și cloud pentru a permite utilizatorilor să își monitorizeze cu success starea de sănătate.
În competiție participă ingineri și designeri HTC, iar alături de aceștia, compania contribuie cu expertiza extinsă în domeniul tehnologiei mobile, printre care algoritmi de procesare a imaginilor, detectare și HMI (Interfață Mecanică Umană – Human Machine Interface).
Peter Chou, CEO, HTC Corporation: “Oferim felicitări sincere echipei Dynamical Biomarkers Group pentru calificarea între cei 10 finaliști ai competiției Qualcomm Tricorder XPRIZE. Experiența de a lucra alături de echipă ne-a oferit acces la cunoștințe neprețuite și la noi perspective asupra metodelor de colaborare cu comunitățile academice și medicale în cercercetarea și dezvoltarea tehnologiilor inovatoare, cu potențial de a transforma sistemul medical”.
Profesorul Chung-Kang Peng: “Misiunea noastră este să concepem inovații care vor permite oamenilor să își monitorizeze starea de sănătate și, simultan, să diminueze costurile foarte ridicate cu care se confruntă sistemele publice de sănătate. Realizarea noastră marchează un pas important pentru atingerea obiectivului pe termen lung de a impulsiona apariția unei noi ere a serviciilor personalizate de asistență medicală în Taiwan și în toate colțurile lumii”.
Pentru mai multe informații despre Qualcomm Tricorder XPRIZE, accesați:
http://www.qualcommtricorderxprize.org/
București, 11 septembrie 2014 – HTC
Views: 0