easySales țintește o finanțare de 600.000 Euro prin SeedBlink, pentru extinderea în Marea Britania și Statele Unite
- 000 euro din suma vizată sunt atrași de la investitorul principal Vertical7 Grup
- Finanțarea are loc prin împrumut convertibil automat în acțiuni
- În runda privată de finanțare, compania a atras deja 400.000 Euro
- Compania este evaluată la 10.000.000 Euro
Platforma SaaS de management automatizat și centralizare a activităților de eCommerce easySales demarează o nouă rundă de finanțare prin intermediul platformei de investiții SeedBlink, în valoare de 600.000 de Euro.
„Prin tracțiunea pe care o demonstrăm pe piața românească – o creștere de trei ori – demonstrăm că soluția easySales rezolvă probleme reale ale industriei de eCommerce și este un ajutor de încredere pentru afacerile online. De la runda anterioara de finanțare de succes, derulată tot prin SeedBlink, am integrat noi marketplace-uri – nume mari globale și regionale – și ne-am extins în Bulgaria și Ungaria. Acum, este momentul pentru un nou pas înainte în strategia noastră, iar runda curentă de finanțare ne va ajuta să deschidem piețele majore, din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii”, a declarat Ciprian Cazacu, coFondator easySales.
Finanțarea are loc sub forma unui împrumut convertibil automat în acțiuni și are trei etape principale:
- Pre-înregistrarea și campania privată, 25 mai – 7 iunie
- Campania privată SeedBlink, 7-14 iunie
- Campania publică Seedblink, 14-24 iunie
Tichetul minim de participare a investitorilor, prin intermediul platformei Seedblink, este de 2.500 de Euro, sau de 1000 de Euro cu abonamentul SeedBlink Club. La această dată a fost strânsă suma de 400.000 Euro din campania privată organizată de easySales și SeedBlink, dintre care 75.000 euro au fost atrași de la investitorul principal, Vertical V7 Grup, reprezentat de Iulian Cîrciumaru.
Soluția easySales este prezentă în Bulgaria și deja lansată în Ungaria, iar anul acesta își va continua extinderea pe alte piețe externe. Unas, Shoprenter, Bilingo, eMag, Szamlazz și Vivre sunt partenerii din Ungaria deja integrați. Afacerile online pot accesa deja și programe de creștere a vânzărilor pe eBay, prin colaborarea cu easySales.
easySales include deja, în portofoliu, platforme naționale și regionale precum eMag, Vivre, Doraly, Cel, Elefant, Okazii, OLX și TeamDeals. Compania își concentrează, din acest an, eforturile pe integrarea internațională cu marii jucători globali: Amazon, Etsy, Zalando.
Din luna mai, easySales oferă comercianților acces rapid la finanțare, cu sume de până la 115.000 de lei, prin integrarea solutiei financiare Filbo.
În primele trei luni ale anului, easySales a ajuns la aproximativ 450 de companii, clienți plătitori. Clienții din portofoliul easySales au listat un număr de peste 6,5 milioane de produse pe diferite platforme marketplace, au generat aproximativ 2 milioane de facturi și 2 milioane de documente de livrare, în mod automatizat și au beneficiat de traduceri automate pentru 580.000 documentații de produse. Valoarea totală a comenzilor procesate prin easySales era, la finalul anului 2021, de aproximativ 303 milioane euro.
easySales este o platformă B2B și un start-up în creștere rapidă, lansat în aprilie 2019. Platforma a devenit populară prin serviciile cloud care conectează jucătorii din comerțul electronic cu toate sistemele externe, în doar câteva minute. Beneficiile principale sunt: gestionarea centralizată a comenzilor din multiple canale, listarea rapidă a produselor pe multiple canale de vânzare, sincronizarea stocurilor în timp real, analiza dinamică a prețurilor și a vânzărilor, traducere automata.
Soluția easySales a fost desemnată finalistă a concursului Uipath Atomation Award în luna Octombrie 2021 și, în mai 2022, a devenit finalistă în programul EBRD Star Venture, dedicat dezvoltării accelerate și extinderii start-up-urilor cu potențial din Europa, ce pot să consolideze ecosistemul de eCommerce cu soluții de automatizare. Mai multe informații sunt disponibile pe www.easy-sales.com.Despre SeedBlink
Lansată în Ianuarie 2020, SeedBlink este platforma de investiții cu cea mai rapidă creștere, specializată în găsirea, verificarea, finanțarea și scalarea startup-urilor europene de tehnologie. Viziunea noastră este de a modela viitorul tehnologic al Europei prin crearea unei platforme de investiții care să aibă acces la crowdfunding, flexibilitatea investitorilor angel și structura VC-urilor.
Views: 0
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.