DirectX Raytracing se lansează oficial prin upgrade-ul Windows 10

Revoluția graficii computerizate adusă de anul 2018 a început cu lansarea seriei de plăci grafice  GeForce RTX 20 de la NVIDIA, care le-a pus la dispoziție dezvoltatorilor și consumatorilor din toată lumea echipament hardware suficient de rapid încât să introducă în premieră absolută tehnologia ray tracing în timp real.

Această zi reprezintă un nou reper, prin lansarea update-ului Windows 10 din octombrie 2018, care va declanșa dezvoltarea unei noi generații de jocuri, care aduc lumini, umbre, reflexii și experiențe interactive în timp real, similare celor din viața reală.

Ray Tracing (1)

Una dintre caracteristicile cheie ale update-ului Windows 10 din octombrie 2018 este primul suport public pentru Microsoft DirectX Raytracing (DXR). Acesta este de foarte mare impact din două motive:

1.       DXR oferă o interfață de programare a aplicațiilor (API) la nivel de industrie, care le asigură dezvoltatorilor de jocuri acces la suport hardware RTX pentru ray tracing.

2.       DXR adaugă suport pentru ray tracing sistemului de operare Windows, astfel încât PC-urile Windows cu DirectX 12 să poată executa aplicațiile care suportă ray tracing în timp real.

Ray tracing-ul în timp real este o revoluție pentru industria de gaming. Oferă un nivel de realism mult peste ceea ce permit tehnicile de randare tradiționale.

Studiourile creatoare de jocuri de top deja dezvoltă titluri care înglobează ray tracing în timp real prin intermediul cardurilor grafice NVIDIA GeForce RTX. Următoarele blockbustere vor suporta ray tracing în timp real: Battlefield VMetro Exodus și Shadow of the Tomb Raider. Alți dezvoltatori și-au anunțat de asemenea suportul pentru NVIDIA RTX. 3DMark chiar a anunțat lansarea unui benchmark pentru titlurile compatibile cu ray tracing.

Grație suportului oficial pentru DXR din partea Microsoft, prin update-ul de octombrie 2018 al Windows 10 și datorită familiei GeForce RTX de GPU-uri Turing, jucătorii pe PC se pot pregăti pentru primul val de titluri din noua generație cu ray tracing.

 

Visits: 0