Dezvoltat în România, IMMUNE Building Standard™ este implementat în Sediul JCV & Associates din Avire Tower, Filipine
Sediul JCV & Associates Headquarters (JCVA) din Avire Tower, Quezon City, Filipine, a obținut certificarea IMMUNE Building Standard™ – 4 stele – Powerful. Healthy by Design Building Institute a acordat certificarea IMMUNE™ Powerful echipei JCVA, în cadrul unui eveniment virtual.
“Certificarea IMMUNE™ Powerful înseamnă reziliență în fața provocărilor viitorului. La JCVA, ne propunem să fim în fruntea comunității IMMUNE™ din Filipine, care este în continuă creștere. Vom continua să deschidem calea spre rezistență împotriva amenințărilor asupra sănătății, prin susținerea propriilor structuri, zone și construirea de comunități echipate cu spații IMMUNE”, a declarat Jason C. Valderrama, President & CEO, JCV & Associates Project Management and Development Inc.
Sediul JCVA este dotat cu dozatoare automate, fără contact, menite să minimizeze atingerea, conform ghidurilor COVID, cu o unitate AC cu sistem de filtrare încorporat și un ERV. Pentru a întări și mai mult imunitatea împotriva bolilor, compania s-a asigurat că protejează biroul, folosind un monitor pentru calitatea aerului, OH Radical Technology (Wellis) pentru a igieniza aerul și suprafețele, mașini de filtrare a aerului, sisteme de filtrare a apei și un sterilizator de vase.
Dincolo de tehnologiile materiale, JCVA emite și linii directoare privind protocoalele COVID pentru angajații care au fost infectați sau au avut contact cu cineva infectat. Recent, JCVA a lansat și un program de bunăstare a angajaților.
IMMUNE Building Standard™ a fost dezvoltat în România de către dezvoltatorul Genesis Property și lansat în 2020, imediat după izbucnirea pandemiei. Ajuns în Asia în 2022 și adoptat la nivel global de numeroase companii din întreaga lume, acesta a fost conceput, încă de la început, pentru a adresa amenințările la adresa mediului construit provocate de pandemie.
“Creșterea noastră continuă din Asia este o dovadă a recunoașterii a ceea ce propune IMMUNE™ și asistăm la proiecte semnificative, cum ar fi JCVA, care adoptă standardul nostru. Imperativul pentru medii interioare mai sănătoase nu a fost niciodată mai mare, deoarece pandemia a sporit gradul de conștientizare a impactului calității aerului din interior asupra bunăstării angajaților și a siguranței chiriașilor. IMMUNE™ oferă o abordare proactivă pentru a gestiona nu doar problemele actuale de sănătate, ci și pentru a anticipa provocările de sănătate ale viitorului. Suntem mândri să facem parte din mișcarea către spații interioare mai sănătoase”, adaugă Darren Allen, Director, Healthy by Design Building Institute.
Biroul JCVA, situat în Avire Tower, a implementat măsuri IMMUNE™ în întregul spațiu de birouri, inclusiv în sălile închise – săli de conferințe, săli de ședințe, precum și zonele open space. Măsurile au fost implementate de la începutul ocupării spațiului, în noiembrie 2020, și consolidate în continuare, pe parcursul pandemiei globale.
Inspirate de tehnologii și proceduri bazate pe știință, măsurile de sănătate și siguranță recomandate de IMMUNE™ pun oamenii pe primul loc și sporesc imunitatea mediului construit împotriva provocărilor de sănătate prezente și viitoare, minimizând impactul pandemiilor precum COVID-19 și al altor amenințări bacteriologice sau toxicologice.
Despre IMMUNE Building Standard™
IMMUNE Building Standard™, un standard global inovator care certifică reziliența clădirilor la amenințări de sănătate precum pandemia Covid-19, a fost lansat în 2020 de Genesis Property, lider în dezvoltarea de birouri de clasă A în România, cu o experiență de aproape 20 de ani în sectorul imobiliar. Genesis Property deține și administrează peste 150.000 de metri pătrați de spații de birouri de clasa A pentru clienți precum HP, Accenture, Societe Generale, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Siemens și Alpha Bank, unde lucrează peste 20.000 de angajați.
Prin IMMUNE™, compania își propune să contribuie în mod durabil la crearea clădirilor sănătoase ale viitorului. Conceput ca răspuns la pandemia COVID-19, acest standard este inspirat din tehnologiile și procedurile avansate utilizate cu succes în instituțiile medicale și în unitățile de cercetare și adaptat pentru a fi utilizat în domeniul imobiliar comercial.
Views: 0