Cum să alegi cea mai bună soluție pentru conexiunea la Internet, în funcție de locuința ta

Toamna este anotimpul în care cu toții începem să petrecem mai mult timp în locuințele noastre, la căldură, vizionând serialele preferate, navigând pe Internet sau citind cărțile care ne pasionează. Zilele mai puțin agitate ne oferă ocazia să planificăm lucrurile în detaliu, să ne gândim mai mult la schimbările pe care ne-am dori să le facem, dar și să începem să lucrăm pentru a ne realiza planurile. Iar unele dintre proiectele care necesită multă atenție și care pot fi realizate toamna sunt cele de reamenajare a locuinței. Datorită complexității sale, acest proces trebuie să țină cont de o serie de factori esențiali, iar pentru casele moderne unul dintre aceștia este conexiunea la Internet.

Cea mai bună soluție pentru conexiunea la Internet într-o locuință

Soluțiile pentru asigurarea unei conexiuni optime la Internet depind și de adaptarea la tipul de locuință în care ele vor fi amplasate. Astfel, ele pot să difere în funcție de structura casei, de spațiul pentru care este necesară o acoperire puternică la Internet, dar și în funcție de activitățile pe care utilizatorii vor să le desfășoare online. În special pentru case cu suprafețe extinse și pereți solizi, dar și pentru apartamentele mari, se recomandă instalarea unui sistem mesh cu două sau trei unități, în așa fel încât conexiunea să fie optimizată în orice colț al locuinței.

TP-Link oferă o gamă variată de sisteme mesh, inclusiv modele compatibile cu standardul Wi-Fi 6, în așa fel încât fiecare utilizator va putea descoperi în portofoliul companiei o alternativă potrivită pentru nevoile sale. Cele mai noi modele de sisteme mesh lansate pe piața din România sunt Deco X90, Deco X68, Deco X60 și Deco X20, produse performante, cu un design elegant care se potrivește perfect în orice casă și care oferă conexiuni fluide și stabile indiferent de activitățile online pe care le preferă membrii familiei.

Cum să alegi sistemul mesh potrivit pentru tine

În general, un router nu are capacitatea de acoperire a fiecărei încăperi a locuinței tale. Dacă alegi să mărești acoperirea folosind dispozitive de tipul extenderelor, trebuie să știi că acestea separă rețelele, cauzând conexiuni întrerupte când schimbi conexiunea de la o rețea la cealaltă sau pur și simplu te menține conectat la aceeași rețea, scăzând astfel calitatea conexiunii.

Tehnologia Wi-Fi Mesh este ideală pentru acoperirea întregii case. Folosește mai multe noduri care lucrează împreună pentru a forma o rețea unificată pentru casa ta și alege în mod automat cea mai bună bandă și cel mai bun nod pentru transmiterea datelor tale. În acest mod, te poți bucura de streaming neîntrerupt, chiar și atunci când te plimbi prin casă. Mai mult, poți adăuga cu ușurință un nou dispozitiv mesh pentru a extinde acoperirea semnalului Wi-Fi, oricând ai nevoie.

Numărul unităților Deco necesare depinde în general de dimensiunea locuinței tale. De exemplu, pentru o casă cu o suprafață mai mare de 500 de metri pătrați și cu mai mult de cinci dormitoare cea mai utilă ar o variantă cu mai mult de trei unități Deco. Pentru 300 – 500 de metri pătrați (3-5 dormitoare), te poți orienta la trei unități, între 200 – 300 de metri pătrați (adică 2-4 dormitoare) poți opta pentru două unități, iar la mai puțin de 200 de metri pătrați chiar și o singură unitate Deco poate oferi conexiunea optimă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Locurile în care poți amplasa unitățile Deco depind foarte mult de designul casei tale. În principal, este ideal ca în casele cu etaj fiecare nivel să beneficieze de propriul dispozitiv central, pentru o conexiune cât mai puternică. De asemenea, când este posibil, amplasează dispozitivul wireless într-o locație centrală din casa ta. Dacă dispozitivul  wireless este amplasat în spatele unui perete într-o extremitate a casei, semnalul va fi slab în cealaltă parte a casei.

Găsirea unui loc ceva mai înalt pentru poziționarea unității oferă o acoperire mai bună, iar locurile situate central sunt recomandate, la fel ca și evitarea obstacolelor. Metalul, pereții și podelele vor atenua semnalul wireless și cu cât dispozitivul wireless este mai aproape de aceste obstacole, cu atât este mai severă interferența, iar conexiunea va fi mai slabă.

Sisteme mesh performante, pentru conexiuni puternice în orice colț al casei

Deco X60: Cea mai recentă tehnologie Wi-Fi 6 oferă viteze uimitoare gigabit (2402 Mbps în banda de 5 GHz și 574 Mbps în banda de 2.4 GHz), pentru toate dispozitivele tale. Acum te poți bucura împreună cu membrii familiei tale de un streaming live, captivant și neîntrerupt și în același timp de o calitate video impecabilă și un sunet clar.

Deco X20: Ai observat vreodată câte dispozitive se conectează simultan la rețeaua ta Wi-Fi? Telefoane, tablete, calculatoare, camere și tot felul de dispozitive care folosesc internet. Cu o capacitate sporită și un debit cvadruplu care funcționează pe baza tehnologiei Wi-Fi 6, Deco X20 poate conecta mai mult de 150 de dispozitive, în același timp, fără ca performanța vitezei Wi-Fi să fie afectată. Bucură-te de o rețea eficientă, indiferent de numărul dispozitivelor conectate la aceasta. Acest sistem mesh este ideal pentru o casă cu un etaj, cu 4-5 dormitoare, în așa fel încât fiecare utilizator să se poată bucura de cea mai bună conexiune pentru activitățile favorite.

Deco S4 și Deco M4: pentru locuințele de dimensiune medie, cu 2-3 camere, sistemele mesh Deco S4 și Deco M4 sunt opțiunile ideale. Acestea pot gestiona traficul chiar și din cele mai aglomerate rețele, oferind conexiuni Wi-Fi fără întârziere pentru 100 de dispozitive, iar pentru și mai multă acoperire pur și simplu poate fi adăugată o nouă unitate Deco.

Pentru a fi sigur că faci alegerea potrivită, poți consulta și acest configurator, care îți arată care este soluția Deco adecvată nevoilor tale: https://www.tp-link.com/ro/home-networking/deco/buying-guide/

Tehnologii avansate oferite de sistemele mesh Deco de la TP-Link

  • Standardul Wi-Fi 6: cel mai recent standard, Wi-Fi 6, oferă semnale extrem de eficiente cu viteze mai mari, conexiuni neîntrerupte pentru mai multe dispozitive și protecție avansată a securității. În combinație cu tehnologia TP-Link Mesh oferă semnale Wi-Fi revoluționare pentru toată casa.
  • Seamless roaming: unitățile/nodurile Deco funcționează împreună pentru a forma o rețea unificată cu același nume de rețea și parolă. Trecerea de la un nod la altul este ușoară și fluidă, creând o experiență online cu adevărat perfectă chiar și atunci când faci streaming.
  • Adaptive Path: tehnologia TP-Link Mesh alege dinamic cea mai bună rută și bandă pentru datele tale, astfel încât să te poți bucura de o conexiune Wi-Fi rapidă, de oriunde din casă.
  • Mesh AI-Driven: având în componența sa tehnologia Mesh Al-Driven, Deco învață automat din experiența rețelei de domiciliu și se dezvoltă constant. Aceasta oferă semnal Wi-Fi Mesh ideal pentru rețeaua ta de acasă.
  • Self-Healing: în cazul în care unul dintre noduri este offline, sistemul sesizează și redirecționează automat toate datele prin intermediul celorlalte noduri disponibile
  • Control parental: blochează conținutul inadecvat și restricționează timpul petrecut online
  • Antivirus încorporat: protejează toate dispozitivele conectate din casa, împotriva amenințărilor online

Sistemele mesh TP-Link Deco pot fi achiziționate online, din magazinele marilor retaileri din România: https://www.tp-link.com/ro/landing/decowifi/#buy

Tehnologia TP-Link Mesh Deco: https://www.tp-link.com/ro/landing/decowifi/

Cum funcționează sistemele Mesh TP-Link Deco: https://www.tp-link.com/ro/support/faq/2675/

Gama sisteme Mesh TP-Link Deco: https://www.tp-link.com/ro/home-networking/deco/

Views: 0