Connections Consult estimează venituri de peste 15 milioane de euro în 2023
Connections Consult (CC), grup de companii de transformare digitală, listat pe Piața AeRO a Bursei de Valori București, mizează în 2023 cu preponderență pe dezvoltarea liniei de custom software development. Compania estimează venituri totale de 15 milioane de euro, dintre care 8 milioane de euro generate doar de segmentul de software development.
Previziunile Connections Consult sunt fondate în primul rând pe contractarea unor proiecte de anvergură în domeniul public. În al doilea rând, compania lucrează la dezvoltarea paletei de soluții pentru know-how specializat în domeniul software support din cadrul Brusch Services, companie achiziționată de Connections Consult în 2021.
„Verticala de custom software development este cea pentru care ne așteptăm să observăm cea mai relevantă creștere, atât în valoare absolută, cât și ca procent din veniturile totale ale grupului. Proiectele complexe din sectorul guvernamental – soluții integrate care implică atât aplicații, cât și infrastructură software și hardware – precum și industria serviciilor financiare și cea a utilităților și energiei, sunt cele mai importante zone de creștere pe care ne construim estimările pozitive și care, în mod sigur, vor avea un impact benefic asupra diviziei de custom software development. Până la finalul anului, ne așteptăm să generăm o cifră de afaceri de peste 8 milioane de euro doar din servicii de dezvoltare de software la cerere și venituri totale de peste 15 milioane de euro”, declară Bogdan Florea, fondator și co-CEO Connections Consult.
Migrarea din zona vânzării de servicii de tehnologie în cea a serviciilor de business cu amprentă tehnologică reprezintă o schimbare semnificativă în filosofia de abordare a proiectelor pentru Connections Consult și o altă miză majoră a grupului pentru anul 2023.
Connections pariază pe un mix de servicii și produse proprii, cum ar fi Contabot (contabilul digital), QuickMerlin (soluția de interpretare a balanțelor contabile, bazată pe AI), Apollo (aplicație de management al proiectelor pentru firmele de consultanță), completate cu produse ale unor furnizori consacrați din piața internațională.
„Migrarea spre serviciile de business cu amprentă tehnologică presupune schimbarea modului de abordare a proiectelor și adaptarea la nevoile în continuă schimbare ale clienților. Prin adoptarea unei strategii orientate către clienți și către obiectivele lor de afaceri, Connections vine să ofere soluții mai valoroase și își propune să construiască relații mai puternice, consolidându-și totodată poziția pe piață. În contextul creșterii interesului pentru automatizări și soluții bazate pe modele de tip ML și/sau AI, cererea de integrare a soluțiilor noastre în fluxurile de business ale clienților a crescut de la un an la altul și va crește în continuare”, spune Radu Marcu, co-CEO Connections Consult.
În 2022, Connections a demonstrat că are capacitatea de a implementa proiecte ample cu impact major asupra societății, proiecte de lungă durată, cu abordări sofisticate din punct de vedere tehnologic și integrări extrem de provocatoare. Predicțiile sunt de bun augur, iar evoluția companiei – atât din punct de vedere financiar, cât și la nivel de dezvoltare a competențelor – se bazează pe finalizarea acestor proiecte.
„Lucrările complexe, precum ECRIS (Ministerul Justiției) sau POSF (ANRE), au marele avantaj de a oferi un cadru general propice atragerii de colegi cu calificări înalte și rare, ceea ce creează premisele construcției unor echipe solide și reziliente în jurul lor, în urmatorii 5-7 ani. Ne dorim implicarea și în alte proiecte de genul celor deja menționate și așteptăm să evaluăm urmatoarele proceduri de atribuire, atunci când vor fi lansate”, precizează Bogdan Florea.
În prezent, grupul Connections se apropie de 400 de angajați și colaboratori. Strategia de resurse umane din 2023 se concentrează pe atragerea de personal cu expertiză extrem de înaltă, cu ajutorul căruia compania să poată aborda noi soluții integrate provocatoare și cu impact major. De asemenea, Connections își va continua dezvoltarea centrelor de livrare din Bulgaria și Serbia și a birourilor de vânzări din SUA, Marea Britanie și Germania.
2023 va fi un an de reorganizare pentru edtech-ul 10Plus Future Education (din care Connections deține 25%) din perspectiva proceselor interne, a rentabilității și a consolidării și creșterii bazei de clienți. Compania vizeaza un proces de rebranding și intrarea în piața de servicii corporate.
Views: 2