Compania GlobalLogic a fost desemnată lider pe piața serviciilor de inteligență artificială generativă de către ISG Provider Lens™

Expertiza companiei în designul strategic, ingineria complexă și industriile verticale au fost recunoscute ca elemente esențiale ce au făcut posibilă furnizarea de soluții GenAI la nivel organizațional

GlobalLogic Inc., o companie din cadrul Grupului Hitachi, a fost numită lider de piață în cadrul raportului ISG Provider Lens™ Generative AI Services 2024 de către Information Services Group (ISG), o companie globală de top în cercetare și consultanță în domeniul tehnologiei. Această recunoaștere evidențiază capacitatea GlobalLogic de a ajuta companiile să valorifice abilitățile inteligenței artificiale generative (GenAI) pentru a proiecta, construi și îmbunătăți produse, platforme și servicii inteligente, cu scopul de a remodela industriile și de a îmbunătăți viața de zi cu zi a oamenilor.

Raportul ISG evidențiază expansiunea rapidă a pieței GenAI și necesitatea organizațiilor să investească cu prioritate în aceste tehnologii pentru a menține un avantaj competitiv. GlobalLogic se află într-o poziție unică pentru a sprijini afacerile în navigarea prin acest peisaj aflat într-o continuă schimbare, punând în valoare experiența și expertiza sa aprofundată la intersecția dintre date, design și inginerie. Prima arhitectură de acest fel construită de GlobalLogic a fost „Platform-of-Platforms”, care permite implementarea fără impedimente a tehnologiilor AI la nivel de organizație în diverse industrii.

GlobalLogic a fost recunoscută drept lider în două domenii cheie:

Servicii de strategie și consultanță

Serviciile de consultanță pe care le oferă GlobalLogic ghidează companiile prin fiecare etapă a implementării GenAI, adoptând o abordare orientată către soluționarea problemelor, pentru a identifica și prioritiza cazurile de utilizare fezabile, cu impact mare, și pentru a le organiza într-o foaie de parcurs AI agilă și iterativă. Framework-ul de Inteligență Artificială Responsabilă al companiei pune accent pe securitate, transparență și responsabilitate pe tot parcursul utilizării AI.

„Arhitectura Platform-of-Platforms și cadrele GenAI dezvoltate de GlobalLogic oferă soluții AI de înaltă calitate și adaptabile. Expertiza extinsă în domeniu și ofertele de servicii permit GlobalLogic să răspundă eficient diverselor nevoi ale clienților”, a declarat Gowtham Sampath, Director Asistent și Analist Principal la ISG.

Servicii de dezvoltare și implementare
Expertiza end-to-end pe care o deține GlobalLogic în GenAI, inclusiv capacitățile puternice de formare a datelor și a modelelor de limbaj mare (LLM), soluții pentru domenii și industrii, combinate cu arhitectura complexă „Platform-of-Platforms” dezvoltată de GlobalLogic, permite integrarea fără probleme a modelelor și algoritmilor AI de top în medii cloud și medii locale. Acest lucru garantează adoptarea instrumentelor AI de ultimă generație de către organizații, menținând în același timp securitatea și gestionarea optimă.

„GlobalLogic oferă companiilor soluții AI și GenAI personalizate, printr-un cadru de AI responsabil și parteneriate strategice cu furnizori de infrastructură cloud la scară largă, oferind o platformă flexibilă, independentă de cloud, ce permite clienților să exploreze inovațiile AI în siguranță.”, a declarat Sampath.

„Această recunoaștere validează angajamentul nostru de a sprijini companiile cu soluții GenAI personalizate.”, a spus Yuriy Yuzifovich, Chief Technology Officer of AI la GlobalLogic. „Ajutăm companiile să integreze inteligența în produsele, platformele și sistemele lor, stimulând inovația și eficiența operațională.”

Aici se regăsesc mai multe informații despre inteligența artificială generativă furnizată de GlobalLogic, dar și raportul ISG.

Views: 6

Lasă un răspuns