Cluj Hackathon, primul hackathon din România care aduce în prim plan Inteligența Artificială și Generative AI

  • Aflat la prima ediție, Cluj Hackathon 2023 va avea loc între 16-18 iunie la Centrul de Inginerie Bosch din Cluj;
  • Premii în valoare totală de peste 10.000 euro pentru câștigători;
  • Primul hackathon din România cu tematică centrată pe inteligență artificială și Generative AI propune participanților provocări precum: dezvoltarea unei tehnologii pentru folosirea și convertirea vocii într-un instrument muzical; dezvoltarea unei aplicații de mobil care să ajute utilizatorii să-și coreleze programul cu cel al mijloacelor de transport în comun; verificarea veridicității unei știri sau a unei fotografii.

Prima ediție a Cluj Hackathon aduce noile tehnologii mai aproape de pasionați, fiind primul hackathon din România dedicat Inteligenței Artificiale și Generative AI.

Evenimentul va avea loc între 16-18 iunie, la Centrul de Inginerie Bosch din Cluj. Sunt încurajați să participe dezvoltatori de software, ingineri, designeri și pasionați de tehnologie.

Timp de trei zile, participanții vor avea oportunitatea de a construi și dezvolta aplicații și platforme revoluționare, având acces la mentorat de înaltă calitate, o gamă largă de resurse și ocazii de networking cu participanți din întreaga țară.

Ediția din acest an are ca tematică Inteligența Artificială (AI) și Generative AI, prin sponsorul principal Centrul de Inginerie Bosch din Cluj, un susținător al inovației și dezvoltării tehnologice. Bosch, lider în tehnologie și servicii, reconfirmă și cu această ocazie angajamentul său continuu pentru excelență, proiecte inovatoare și dezvoltare tehnologică. Alături de Bosch, evenimentul este susținut de Banca Transilvania (BT Code), Untold, Telios Care, ClujHub, WebScrapingAPI, Tranzy.ai, Techcelerator, Rotsa, Crama La Salina, Universitatea Tehnica Cluj-Napoca, Yume Coffee și Kiss FM, partener media exclusiv.

„Ne bucurăm să susținem Cluj Hackathon, un eveniment inedit de tehnologie în România. Noi, la Bosch, vedem un potențial enorm în tehnologia AI. Mai exact, planificăm ca până în 2025, toate produsele noastre fie vor încorpora inteligența artificială, fie vor fi dezvoltate sau produse folosind această tehnologie. În ceea ce privește acest hackathon local, suntem curioși și entuziasmați să vedem ce soluții inovatoare vor dezvolta participanții”, a declarat Ionuț Muntean, Manager Inovație și Colaborare cu Universitățile în cadrul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj.

“Deoarece credem în puterea majoră a inteligenței artificiale, din 2020 accelerăm și investim prin programul dedicat Advancing AI, în startup-uri ce dezvoltă produse B2B augmentate de tehnologii de automation și machine learning. Până acum, prin programele Techcelerator și prin investițiile realizate de către alumnii noștri, am ajuns la peste 30 de milioane de euro în runde atrase și ne dorim ca și prin astfel de evenimente să stimulăm dezvoltarea mai multor startup-uri deep-tech”, a afirmat Cristian Dascălu, Managing Partner la Techcelerator.

În cadrul Cluj Hackathon, participanții vor fi provocați cu sarcini inovatoare care vor pune la încercare și vor extinde abilitățile lor de dezvoltare de software și gândire creativă. Aceste provocări vor oferi oportunități reale de a produce soluții care pot avea un impact pozitiv în societate. Printre provocările de anul acesta se numără:

  • Folosirea și convertirea vocii într-un instrument muzical. Această provocare va stimula participanții să exploreze intersecția dintre tehnologie și artă. Scopul este de a dezvolta o tehnologie care să poată prelua intrări vocale și să le transforme în sunete muzicale, creând, astfel, un instrument muzical inovator și accesibil pentru toți.
  • Aplicație de mobil care să ajute utilizatorii să își coreleze programul cu cel al mijloacelor de transport în comun. O altă provocare este să creeze o aplicație intuitivă și ușor de utilizat care să ajute utilizatorii să-și optimizeze programul pentru a prinde autobuzul la timp. Aplicația va necesita dezvoltare de software, analiză de date în timp real și cunoștințe de inteligență artificială.
  • Verificarea veridicității unei știri: Într-o eră în care dezinformarea este o problemă globală, această provocare solicită participanților să dezvolte o soluție care să poată analiza știrile și să determine dacă sunt false sau nu. Acest lucru va implica utilizarea de tehnici avansate de procesare a limbajului natural, învățare automată și analiză de date.
  • Verificarea veridicității unei fotografii: În același spirit al combaterii dezinformării, o altă provocare este crearea unei soluții care să poată detecta fotografii falsificate sau modificate. Aceasta va implica înțelegerea și aplicarea tehnologiilor de învățare automată și de procesare a imaginilor.

Ediția din acest an a Cluj Hackathon aduce participanților premii atractive, în valoare totală de peste 10.000 de euro. Locul întâi va fi recompensat cu 1.500 de euro, al doilea cu 1.000 de euro, iar premiul al treilea este de 600 de euro. În plus, toți câștigătorii vor primi abonamente la Untold Festival, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume.

Această inițiativă demonstrează angajamentul continuu al organizatorilor de a recunoaște și a recompensa excelența în dezvoltare, creativitate și inovație. Ne dorim să punem Cluj-Napoca în fruntea inovației în tehnologie. Avem plăcerea de a sprijini spiritul competitiv al participanților și îi încurajăm pe toți să se alăture competiției și să aibă șansa de a câștiga aceste premii generoase. Mai mult, abonamentele la Untold Festival oferite ca premii reprezintă o recompensă majoră pentru participanti de a se bucura de cea mai bună muzică, la cel mai bun festival, într-o atmosferă de festival incredibilă, a declarat Adrian Vlasiu, organizatorul Cluj Hackathon.

Informații complete despre Cluj Hackathon, inclusiv detalii despre înscriere și program, sunt disponibile pe website-ul evenimentului, la https://www.clujhackathon.ro.

Cluj Hackathon este un eveniment de tehnologie de prim rang care reunește dezvoltatori, designeri și entuziaști ai tehnologiei pentru a dezvolta și a prezenta soluții tehnologice inovatoare. Accentul pe AI și Generative AI în 2023 subliniază misiunea evenimentului de a susține avansul tehnologic și inovația.

Views: 0

Lasă un răspuns