Clienții Panasonic beneficiază de o cheie software de upgrade GRATUITĂ 

Panasonic prezintă DMW-SFU2, noua cheie software (opțională)  creată pentru camera mirrorless Full-Frame Lumix S1. Aceasta extinde considerabil capacitățile de filmare, ceea ce reprezintă un avantaj substanțial pentru profesioniștii video. Prin adăugarea noii chei software (opțională) Lumix S1 va avea noi caracteristici: 4K 30p/25p 4:2:2/10-bit  MOV și 4K 60p/50p 4:2:2/10-bit.

 

Odată cu această lansare, Panasonic România a pregătit o ofertă specială prin care asigură actualilor și viitorilor posesori de Lumix S1 actualizarea GRATUITĂ cu noua cheie software. În România, DMW-SFU2 va fi disponibilă gratuit, în luna august, tuturor celor care achiziționează Lumix S1 de la Panasonic Marketing Europe GmbH Wiesbaden Germania, sucursala București până la data de 15 august 2019 prin intermediul dealer-ilor autorizați (F64, FotoHobby, West Buy). Totodată, cheia va fi disponibilă gratuit și celor care au achiziționat deja Lumix S1 în aceleași condiții, prin aceleași canale autorizate. Aceștia o pot solicita până la 31 august 2019 de la dealer-ul autorizat Panasonic de la care au cumpărat Lumix S1. De asemenea, cheia software va fi disponibilă ca produs separat începând cu luna septembrie, prețul recomandat de vânzare fiind de 950 lei.

DMW-SFU2 extinde funcționalitatea camerei Lumix S1 prin noi opțiuni video pentru videografii  profesioniști:

  • Funcția V-Log cu min. 14 stopuri DR;
  • 4K 4:2:2/10-bit 30p/25p în format MOV cu stocare video internă;
  • 4K 4:2:2/10-bit 60p/50p înregistrare video via HDMI în format MOV;
  • V-Log și V-Gamut compatibile cu Cinema Varicam Look;
  • Tabel LUT integrat pentru redare V-Log în timpul înregistrării și după înregistrare;
  • Funcția WFM (Waveform Monitor) care afișează nivelul de luminozitate din imagine în timpul filmării;
  • Format audio MOV High Definition 48-kHz/24-bit sau 96-kHz/24-bit cu ajutorul adaptor XLR pentru microfon DMW-XLR1 (opțional).

”Ne bucură mult faptul că putem oferi gratuit această nouă cheie de firmware. Pe lângă noile funcții extinse de filmare, aș evidenția faptul că este și un avantaj material, clienții noștri economisind 950 de lei, care reprezintă valoarea acestui produs. Le dorim mult spor și inspirație în activitatea lor și îi asigurăm încă o dată că le stăm permanent la dispoziție atât direct cât și prin intermediul dealer-ilor noștri”, a declarat Cristian Pascu, Business Development Manager Digital Imaging, la Manager Panasonic Romania.

București, 12 iulie 2019 – Panasonic

Views: 0