Cele mai bune videouri de gaming românești vor fi premiate la Gaming Video Awards
Creatorii de conținut și agențiile sau brandurile pot înscrie videourile și campaniile până pe 22 septembrie
Gaming Video Awards dă start înscrierilor la cea de-a patra ediție, competiția continuând să caute și să premieze cel mai bun conținut video de gaming pe care streamerii și brandurile îl crează pentru comunitățile lor. Noutatea acestui an este introducerea unei noi categorii de concurs dedicată brandurilor, Cea mai bună campanie in-game advertising. Înscrierile în cadrul competiției se fac accesând www.gamingvideoawards.ro până pe 22 septembrie.
Gaming Video Awards își continuă misiunea de a oferi recunoaștere acelor creatori care propun publicurilor lor nu doar energie debordantă și pricepere în jocurile video, dar și un discurs corect, live-uri și videouri de calitate și o atitudine pozitivă. Și, nu în ultimul rând, Gaming Video Awards identifică și premiază acele branduri care se adresează publicului de gaming.
Noua categorie dedicată brandurilor și agențiilor de comunicare, Cea mai bună campanie in-game advertising, premiază campaniile desfășurate în timpul jocurilor video, fie ele statice sau dinamice, iar acestea vor fi analizate de către juriu în funcție de modul de execuție, felul în care campania a fost integrată în joc, targetarea relevantă, și, nu în ultimul rând, creativitatea.
“Gaming-ul nu mai reprezintă de mult o activitate de nișă, ci îl experimentăm aproape peste tot în viața de zi cu zi. Și campaniile de comunicare care au o componentă de gaming s-au înmulțit în ultimii ani, arătând interesul crescut al brandurilor de a se conecta cu o audiență mai tânără, dar și de a reflecta un mod de a petrece timpul liber pentru adulți. Această creștere am văzut-o la Gaming Video Awards, nu doar al numărului mai mare de campanii înscrise anul trecut față de anul precedent, dar și nivelul creativ al acestora. Invităm toate agențiile și brandurile care au demarat campanii de advertising cu conținut de gaming să se înscrie în cadrul competiției, care devine de la an la an, o radiografie a impactului pe care gaming-ul îl are în viața noastră”, spune Tudor Dăescu, președinte Gaming Video Awards.
Anul trecut, Army of the Streamers, o campanie semnată de Netflix și Jam Session, a câștigat primul loc la toate categoriile din competiție, Netflix obținând astfel premiul de Comunicatorul anului în gaming.
Anul acesta, Gaming Video Awards semnează un parteneriat cu IAA România (International Advertising Association), cu ajutorul căruia tot mai multe agenții de comunicare să aibă acces la această competiție, iar prin workshop-urile organizate împreună cu IAA, acestea să ajungă la know how și cunoaștere în a comunica cu publicurile de gaming. Doar anul acesta la Cannes Lions, cel mai mare festival internațional dedicat creativității, în cadrul noii categorii Entertainment Lions for Gaming, au fost înregistrate peste 600 de înscrieri.
“În viitor nu vor mai exista campanii de comunicare de succes fără o componentă de gaming integrată interesant. Fie că adresează audiențe mai tinere sau adulți, tot mai multe branduri fac pasul în această direcție. Salutăm inițiativa lansării acestei competiții și încurajăm agențiile să participe și să urmărească acest fenomen. Industria noastră e pregătită să îmbrățișeze din ce în ce mai profund și profesionist acest fenomen.”, a precizat Victor Dobre, director executiv IAA România.
Streamer-ul Bogdan “Bobospider” Timuș este în acest an președinte al juriului, lui alăturându-se Ovidiu “Ovvy” Pătrașcu, streamer de FIFA și fost campion mondial și european la FIFA. Împreună cu ei, nume importante ce activează în gaming, media, comunicare și marketing vor completa lista juraților și vor nota propunerile publicului. Juriul va analiza categoriile de concurs și nominalizații în luna octombrie. Gala de anunțare a câștigătorilor va avea loc în noiembrie, în cadrul unui eveniment offline care va fi anunțat pe canalele de social media și va putea fi urmărit și live pe site-ul www.gamingvideoawards.ro.
La fel ca și la edițiile anterioare, și anul acesta trofeele GVA sunt create din plastic recliclat, creatorii de conținut promovând beneficiile reciclării în rândul publicurilor lor. .
Gamerii pot înscrie videourile creatorilor de conținut preferați la următoarele categorii până pe data de 22 septembrie:
Categoriile la care agențiile sau brandurile își pot înscrie proiectele derulate în utimul an:
- ă campanie cu conținut de gaming
Gaming Video Awards este un eveniment organizat de Dăescu Borțun Olteanu.
Views: 0