Cel mai mare program de stagii pentru studenții din România

Sâmbătă, 18 martie, începând cu ora 10:00, are loc deschiderea celei de a 13-a ediții a programului Stagii pe Bune printr-un eveniment de prezentare a ofertelor de stagii pregătite pentru studenții dornici de intershipuri. Evenimentul va avea loc simultan în două orașe importante din țară, Iași și București.

Stagii pe bune5

În Capitală, evenimentul se va ține în holul Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica București, iar la Iași, studenții interesați sunt așteptați în Aula Magna a Universității „Alexandru Ioan Cuza”.

Stagii pe Bune vine și anul acesta în întâmpinarea studenților cu noi oferte de stagii de practică și internshipuri în cadrul unor importante companii. Astfel că, printre expozanții de la evenimentul de prezentare se află nume sonore precum BitDefender, Amazon, AMIQ, Unicredit Business Integrated Solutions, Ubisoft, VMWare și Thales, aceștia fiind și principalii parteneri ai programului.

Această prezentare necesită JavaScript.

Până pe data de 10 aprilie 2017 companiile pot propune ofertele de stagii și internship-uri pe site-ul stagiipebune.ro, la care studenții vor putea aplica până pe data de 30 aprilie inclusiv. Selecția studenților va avea loc în luna mai, iar stagiile se derulează în intervalul iunie-septembrie.

Noutatea acestei ediții constă în faptul că interfața site-ului Stagiipebune.ro a fost reproiectată și îmbunătățită, pentru a oferi o experiență de navigare plăcută atât de pe desktop, cât și de pe platformele mobile. Site-ul s-a bucurat până în prezent de peste 100.000 de vizitatori anual, oferta fiind de peste 1.000 de stagii de practică.

București, 16 martie 2017 – Stagii pe Bune 

Visits: 0

Lasă un răspuns