Canopy preia agenția de performance marketing Edge de la 2Performant

Canopy, una dintre cele mai mari agenții românești de marketing online cu focus pe Pay Per Click, achiziționează agenția Edge de la 2Performant, liderul pieței autohtone de marketing afiliat. Prin această tranzacție, Canopy devine prima agenție Pay Per Click din România care integrează o companie similară, consolidându-și astfel poziția de lider.

Achiziția, care va fi finalizată în ultimul trimestru al acestui an, implică preluarea brandului Edge și integrarea portofoliului de clienți al agenției de performance marketing lansate în 2016. Printre brandurile care vor intra în portofoliul Canopy se numără Provident, FruFru, Arsis și Continental Hotels, care se vor alătura unor nume ca Sephora, Chicco, Piatra Online, UiPath, DPAP, SanoVita, Smart Bill și Edenred, aflate deja în ecosistemul de clienți Canopy.

Cristian Ignat

”Prin creșterea investițiilor în publicitatea PPC pe care le gestionăm pentru actualii clienți, corelată cu integrarea noilor branduri, Canopy se impune ca lider de piață, cu un buget de advertising pe platformele Google și Facebook estimat la 6 milioane de euro pentru acest an. După extinderea cu biroul de la Iași și dezvoltarea serviciilor cu soluții tip Robotic Process Automation (RPA), este un nou pas prin care Canopy confirmă interesul constant de a evolua ca business și de a susține marketingul online din România”, explică Cristian Ignat, fondatorul Canopy.

Dorin Boerescu

“Sunt sigur că interesul clienților va fi reprezentat foarte bine în continuare de echipa Canopy. Am luat această decizie ca urmare a unei schimbări în strategia 2Performant – urmează o perioadă de dezvoltare accelerată a platformei noastre și ne-am hotărât să ne concentrăm în întregime pe construirea propriei tehnologii, precum și pe serviciile aferente utilizării acesteia.” a declarat Dorin Boerescu, CEO 2Performant.com.

În cei doi ani și jumătate de existență pe piață, Canopy a devenit Google Premier Partner, iar în 2017 s-a numărat – alături de Edge, de altfel – printre cele trei ”Agencies of Tomorrow” selectate de Google România. Tot anul trecut, agenția s-a extins la Iași, o oportunitate atât pentru cei care doresc să se dezvolte profesional în domeniul marketingului online, cât și pentru companiile interesate să își crească business-ul prin promovare online de tip Google Ads, Facebook Ads sau YouTube. În primele opt luni ale lui 2018, cifra de afaceri a agenției a crescut cu 56% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În prezent, compania are 24 de angajați, dintre care șapte în biroul din Iași.

Din acest an, Canopy și-a dezvoltat serviciile cu soluții tip Robotic Process Automation (RPA), care permit eficientizarea operațiunilor dintr-o companie prin automatizarea proceselor și activităților repetitive din varii departamente (Financiar, HR, Customer Care, Marketing, etc.).

Agenția lucrează pentru branduri de top cu aceeași pasiune ca și pentru companiile mici și ambițioase și și-a consolidat expertiza în variate industrii și nișe de piață. Sephora, Chicco, Piatra Online, UiPath, DPAP, SanoVita, Maxigel, Smart Bill și Edenred sunt doar o parte dintre companiile care au încredere în echipa Canopy.

În prezent Canopy aduce rezultate prin campanii tip Pay Per Click (Google Ads, remarketing, Facebook Ads, YouTube etc.), strategii digitale complete, traininguri pentru dezvoltarea echipelor, audit-uri de Usability pentru creșterea ratei de conversie și setarea corectă a platformei de Analytics pentru măsurarea și interpretarea cât mai ușoară și eficientă a datelor.

Infrastructura tehnologică construită de 2Performant deservește în prezent peste 600 de clienți din România și din străinătate, inclusiv lideri globali și regionali, precum: Avon, Answear, Chicco, Noriel, Orange sau Telekom. Compania are cea mai mare bază de afiliați din România, numărând în prezent peste 60.000 de useri.

În 2017, 2Performant a înregistrat venituri totale de aproximativ 13,5 milioane lei.

București, 11 octombrie 2018 – Canopy

Views: 0