Canon lansează imagePROGRAF TC-20M, o imprimantă compactă de birou în format mare A1+ cu scanner A4

Canon lansează imagePROGRAF TC-20M, o imprimantă color (CMYK) de birou în format mare, cu scaner A4 cu suport plat. Datorită design-ului său, imprimanta este uşor de folosit de către orice utilizator, care poate crea, fără ajutorul calculatorului, materiale în format mare pentru o gamă variată de aplicaţii, precum afişe promoţionale pentru magazine şi restaurante, materiale educaţionale pentru şcoli sau hârtie de împachetat personalizată cu dimensiune de până la A1+. De asemenea, echipamentul este potrivit pentru realizarea de schiţe tehnice, proiecte şi releveuri acasă sau în birouri mici – ideal în domenii precum arhitectură, inginerie şi construcţii (AIC).

În plus faţă de funcţiile de imprimare în reţea, utilizatorii pot verifica documentele JPEG şi PDF şi pot scana, copia şi mări documentele originale din format A4 sau alte dimensiuni. De asemenea, lucrările pot fi imprimate direct de la panoul de control al imprimantei, cu ajutorul unei unităţi flash USB.

Design minimalist şi suport pentru formate de la A1+ până la A4

Design-ul minimalist al imprimantei imagePROGRAF TC-20M permite utilizatorilor să opereze echipamentul doar din partea frontală, inclusiv la setarea hârtiei (rolă sau coli) şi la încărcarea acesteia, la schimbarea cartuşelor de cerneală şi la preluarea materialelor imprimate. Cele patru rezervoare de cerneală (CMYK) cu pigment asigură imprimare la calitate deosebită, au o capacitate generoasă de 70 ml fiecare şi nu trebuie realimentate frecvent. Pentru a preveni orice eroare la realimentare, fiecare culoare are un capac cu formă diferită, iar culoarea cernelei este indicată pe capacul fiecărei sticle.

Imprimanta este compatibilă cu role de hârtie cu dimensiune de până la A1+ şi oferă Auto Sheet-feeder standard compatibil cu hârtie în format A3 şi A4. Rolele şi colile de hârtie pot fi încărcate în acelaşi timp, permiţându-le utilizatorilor să copieze şi să imprime mai multe dimensiuni pe un singur echipament, selectând sursa de hârtie preferată din panoul de control. De asemenea, utilizatorii pot copia în mod repetat un singur document pe o rolă de hârtie cu dimensiune de până la A1+.

Având o formă compactă, cu lăţime de 968 mm, adâncime de 525 mm şi înălţime de 245 mm şi un design minimalist, imagePROGRAF TC-20M poate fi aşezat pe un raft sau pe birou, iar coşul opţional „BU-06“ poate fi folosit pentru preluarea materialelor imprimate, fiind ideal pentru imprimare în format mare chiar şi în spaţii mici.

Jennifer Kolloczek, EMEA Planning, Marketing & Innovation Senior Director, Production Print la Canon Europe, a declarat: „De cele mai multe ori, imprimarea în format mare este un serviciu externalizat de companiile din retail, din industria de ospitalitate sau instituţiile de învăţământ. Sunt tot mai dese situaţiile în care este nevoie de materiale suplimentare, iar acestea pot fi imprimate mai rapid, mai uşor şi la costuri mai mici într-un departament intern. Echipamentul imagePROGRAF TC-20M a fost proiectat să fie uşor de utilizat şi să ocupe un spaţiu cât mai mic. Acesta are un scaner cu suport plat, suport pentru imprimare prin USB şi imprimare wireless prin intermediul unei aplicaţii mobile. Astfel, utilizatorii nu mai au nevoie de calculator şi pot folosi funcţiile de imprimare şi copiere direct de la panoul de operare al echipamentului.”

Aplicaţia PosterArtist ajută utilizatorii să creeze afişe şi pliante cu design modern, pentru nevoi diverse

Cu ajutorul aplicaţiei Canon PosterArtist, utilizatorii echipamentului imagePROGRAF TC-20M au la dispoziţie o gamă extinsă de şabloane pe care le pot folosi pentru a crea cu uşurinţă afişe şi pliante. Pe lângă şabloanele lansate recent, aplicaţia PosterArtist poate fi folosită şi pentru imprimare personalizată sau cu date variabile.

Creat pentru sustenabilitate

Echipamentul ImagePROGRAF TC-20M are un consum redus de energie, folosind mai puţin de 26W în timpul funcţionării şi 2,4W când este în standby. De asemenea, imagePROGRAF TC-20M a fost clasificat ca produs „Gold“, cel mai înalt standard în domeniul echipamentelor de imagistică, conform sistemului de evaluare ecologică EPEAT din SUA.

Views: 0

Lasă un răspuns