Bursele Cosmote si castigatorii celei de a patra editii
Asa cum am scris aici COSMOTE te provoacă la excelenţă:
Te sprijină în formarea ta profesională
Îţi stimulează creativitatea şi spiritul de competitivitate
Sunt alături de tine în drumul spre succes
Găsesc liderii de mâine
Tinerii studenţi din România au demonstrat, încă o dată, pasiunea şi dorinţa de a atinge excelenţa în ceea ce priveşte rezultatele academice şi implicarea socială, cu ocazia celei de-a patra ediţii a programului Bursele COSMOTE. Astfel, COSMOTE România anunţă cei 5 noi bursieri din cadrul programului de responsabilitate corporativă lansat în 2010. În 2013, fiecare dintre studenţii selectaţi va beneficia de suport financiar constând în 800 lei/lună, timp de 9 luni/an, pe întreaga durată a studiilor universitare. Până în prezent, COSMOTE România a susţinut trei generaţii de bursieri şi a acordat în primii 3 ani ai proiectului burse lunare în valoare totală de aproximativ 40.000 de euro, urmând ca alocarea resurselor financiare să continue până la finalizarea studiilor.
Studenţii care au câştigat câte o Bursă COSMOTE în cadrul celei de-a patra ediţii a programului sunt: LUISA BALABAN din Giurgiu (studentă la Universitatea Naţională de Arte Plastice, Bucureşti), IONELA-MĂDĂLINA GROSU din Suceava (studentă la Universitatea de Medicină si Farmacie, Iaşi), THEODORA-MARIA MANEA din Ploieşti (studentă la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept) şi CĂTĂLINA-DAIANA TOMESCU din Craiova (studentă la Universitatea Politehnică din Bucureşti, Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii si Tehnologia Informaţiei), CRISTOPHER-TEODOR UGLEA din Oneşti (student la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie).
392 de tineri studenţi au aplicat pentru acest program, în prioada 16 septembrie-15 octombrie 2013, iar 205 dosare au fost validate şi luate în considerare pentru selectarea celor 25 de finalişti. Juriul ediţiei din 2013 a evaluat cei 25 de finalişti pe durata a 2 zile de interviuri, urmate de selectarea celor 5 câştigători. În 2013, din juriu au făcut parte: Cristina Bazavan, jurnalist/blogger cu o experienţă de peste 15 ani în media;Mihaela Perianu, fondator şi Managing Partner la Aims Human Capital şi la Dale Carnegie Training;Mihai Popa-Radu, Managing Partner al companiei Seeds for Success;Sorin Psatta, Integrated Communication Director la Graffiti BBDO România şi Lector la Facultatea de Jurnalism şi Stiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti şi Cătălina Tărăbuţă, Acting Head of Technology, Customer Care and Operational Office al COSMOTE România.
Programul Bursele COSMOTE este destinat absolvenţilor de liceu din anii 2012 sau 2013, care au fost admişi în cadrul unei instituţii de învăţământ superior de stat, în cadrul sesiunii din 2013.
Mai multe detalii despre program sunt disponibile pe www.burselecosmote.ro.
Views: 0