Bora Purple – o nouă culoare disponibilă pentru telefoanele Samsung Galaxy S22

Fiecare culoare are propriile sale caracteristici. Printre acestea, violetul este una dintre cele mai iubite pentru că este o culoare vie, care combină calmul albastrului și entuziasmul roșului; totodată ea exprimă căldură, optimism, diversitate.

Violetul este o culoare reprezentativă pentru Samsung Galaxy pentru că îmbrățișează individualitatea, depășirea granițelor și inovația.

De la luminoase și jucăușe la întunecate și îndrăznețe, multe nuanțe de violet au rezonat de-a lungul timpului în moduri diferite – lucru valabil și pentru produsele Samsung. Cu Samsung Galaxy S8 Orchid Grey, Galaxy S9 Lilac Purple, Galaxy S22 Violet și Galaxy Z Flip 3 Lavender, violetul a fost și rămâne în continuare o culoare distinctivă în seria Galaxy. Pentru a duce mai departe povestea violetului, care merge mână în mână cu filosofia seriei Galaxy, Samsung prezintă cea mai nouă nuanță din familia Galaxy: Bora Purple. „Bora” este traducerea coreeană pentru violet, iar Galaxy S22 Bora Purple a fost creată pentru a aduce bucurie, pentru a stârni creativitatea și pentru a îmbrățișa individualitatea.

„Cu tonurile sale pastelate și neutre, Bora Purple întruchipează optimismul și calmul. Indiferent dacă sunteți fani K-pop sau iubitori de violet în general, Galaxy S22 Bora Purple este telefonul ideal. Suntem încântați să vă prezentăm Bora Purple, pentru prima dată pe Galaxy S22, urmând ca până la finalul anului să lansăm și alte device-uri Galaxy în această nuanță”, afirmă Sonia Chang, VP of Global Brand Marketing Group, MX Business, Samsung Electronics.

Galaxy S22 Bora Purple va fi disponibil începând cu 10 august[1].

Pentru mai multe informații, accesați Samsung.com/ro.

[1] Disponibilitatea variază în funcție de piață

Views: 0

Lasă un răspuns