Baza de clienți a Telekom Romania Mobile Communications S.A. (TKRM) continuă să crească pentru al șaselea trimestru la rând

  • Al șaselea trimestru consecutiv de creștere a bazei de abonați;
  • EBITDA organică a crescut cu 2,6% în primele nouă luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut;

Telekom Romania Mobile Communications S.A. anunță, în primul raport financiar emis după separarea de Telekom Romania Communications S.A., o creștere cu 7,1% a bazei de abonați în al treilea trimestru al anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2020, un segment de clienți vital din punct de vedere strategic. Acesta a fost cel de-al șaselea trimestru consecutiv de creștere a bazei de abonați.

Astfel, la 30 septembrie 2021, Telekom Romania Mobile Communications S.A. (TKRM) înregistra 1,72 milioane de abonați, în timp ce numărul total de clienți (abonamente și cartele reîncărcabile) a ajuns la 3,602 milioane.

„Primele nouă luni ale anului confirmă determinarea Telekom Romania Mobile privind prezența pe piața românească. Cu siguranță vor mai fi provocări în viitor, însă sunt mândră că echipa noastră a reușit să obțină asemenea rezultate puternice. Pentru mine, dar și pentru strategia noastră de viitor, fluxurile puternice de venituri și eficiența costurilor reprezintă elemente de temelie ale activității noastre. Ele ne permit să ne concentrăm în primul rând pe crearea de valoare pentru clienții noștri și pe inovație, indiferent dacă aceasta înseamnă experiențe îmbunătățite pentru abonați sau progrese tehnologice”, a declarat Dina Tsybulskaya, CEO Telekom Romania Mobile.

„După un proces reușit de separare de operatorul fix, Telekom Romania Mobile este determinată să fie mai agilă și digitală, dar și mai orientată către client. Clienții vor fi în mijlocul a tot ceea ce facem la Telekom Mobile. Avem o echipă grozavă care va continua să construiască din noul său sediu, amenajat într-un mod agil”, a precizat Nicolas Mahler, Directorul Executiv Financiar al Telekom Romania Mobile Communications S.A.

În acest moment, infrastructura de comunicații mobile a TKRM este complet actualizată la standardul 4G/LTE pentru servicii de date și acoperă peste 98% din populație.

„În urma investițiilor susținute realizate de-a lungul anilor, acum operăm o rețea mobilă foarte puternică care ne permite să le oferim clienților noștri o experiență îmbunătățită semnificativ”, a adăugat Nicolas Mahler.

În conformitate cu prioritatea companiei de a oferi o acoperire mobilă fiabilă pentru toți românii, toată infrastructura de rețea a fost modernizată pentru a susține servicii de date 4G/LTE și astfel acoperirea 4G a depășit 98% din populație.

Mai mult, Telekom Romania Mobile a efectuat deja teste 5G în spectrul său actual. Testele tehnologice au presupus desfășurarea de antene 5G, de la Aeroportul Internațional București până în centrul Capitalei. Rezultatele au arătat performanțe de top cu o viteză de descărcare de peste 300 Mbps. Valorile medii de descărcare au fost de aproximativ 150 Mbps, în funcție de aplicațiile sau terminalele specifice utilizatorului și de traficul de rețea existent.

În primele nouă luni, veniturile companiei au fost de 304 milioane de euro, în scădere cu 10,3%, față de aceeași perioadă a anului trecut. Această fluctuație a fost determinată, printre altele, și de schimbarea strategiei companiei de a se axa pe vânzarea de abonamente și mai puțin pe pachete care includ terminale mobile. Veniturile organice au scăzut cu 8,6%, comparativ cu 2020, în timp ce impactul tarifelor de terminare în rețea a fost de 8%. Cu toate acestea, datorită concentrării afacerii, veniturile operatorului din al treilea trimestru au înregistrat o creștere de 6,4% față de trimestrul precedent.

EBITDA (profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare) totală în primele nouă luni ale anului a fost de 71,2 milioane de euro. „Suntem foarte fericiți pentru performanțele înregistrate de la un trimestru la altul. Aceasta este a treia creștere trimestrială consecutivă a EBITDA, ceea ce reprezintă o îmbunătățire constantă a performanțelor companiei de-a lungul anului curent. În plus, excluzând operațiunile cu efect unic, EBITDA organică prezintă o îmbunătățire puternică față de anul trecut. Această îmbunătățire o vom revedea și în ultimul trimestru al anului”, a explicat Nicolas Mahler.

O altă realizare majoră este fluxul de numerar ajustat, care a rămas pozitiv în trimestrul al treilea, dar și de-a lungul celor nouă luni scurse din an. „Ne așteptăm ca situația pozitivă să continue și în trimestrul al patrulea. Este rezultatul atât al disciplinei stricte de control a costurilor, cât și al eforturilor de îmbunătățire a eficienței de-a lungul fiecărei linii de afaceri. Concentrarea asupra costurilor din ultimii ani (programul Cash for Growth) dă acum și mai multe rezultate. Vom continua să ne concentrăm pe optimizări pentru a avea o bază solidă în continuare. Astfel, suntem pregătiți să investim mai departe”, a adăugat Nicolas Mahler.

Din a doua jumătate a anului 2018, baza de costuri a Telekom Romania Mobile continuă să beneficieze de programul său pe termen lung de transformare a costurilor, care generează îmbunătățiri operaționale semnificative. Este un factor important al EBITDA și al fluxului de numerar, ceea ce a condus la o reducere semnificativă a bazei de costuri comparativ cu trimestrul al treilea al anului trecut.

„Telekom Mobile a fost unul dintre liderii în implementarea de procese automatizate cu ajutorul roboților (RPA) în ultimii trei ani. Compania a folosit în trimestrul al treilea peste 160 de procese automatizate. În continuare, intenționăm să creștem în același ritm ca și în trecut, dublând numărul de roboți software în fiecare an. Acest lucru a făcut ca Telekom Mobile să aibă una dintre cele mai mari ferme de RPA din țară”, a conchis Nicolas Mahler.

Views: 0