ASUS a prezentat Zenbook Pro 16X OLED (UX7602)
Fiind ideal pentru creatorii de conținut, Zenbook Pro 16X OLED (UX7602) este un laptop ultra-puternic, cu ecran tactil 4K OLED HDR 16:10 de 16 inchi, design inovator AAS Ultra, procesoare Intel Core din generația a 12-a, touchpad haptic de mari dimensiuni.
Design inovator: Mecanismul AAS Ultra cu înclinare automată îmbunătățește fluxul de aer; ASUS Dial; iluminare inteligentă White-RGB; touchpad haptic mărit; monocorp prelucrat cu CNC
- Putere supremă: Procesor până la Intel® Core™ i9, GPU NVIDIA® GeForce RTX™ 3060, SSD PCIe de 2 TB, 32 GB LPDDR5, răcire IceCool Pro și WiFi 6E
- Imagini uimitoare: Ecran tactil 4K OLED HDR 60 Hz de 16:10 de 16 inchi, de top la nivel mondial, validat PANTONE®, Acoperire 100% DCI-P3, DisplayHDR™ True Black, 550 de niți
ASUS a anunțat Zenbook Pro 16X OLED (UX7602), un laptop fără compromisuri destinat creatorilor de conținut, cu o multitudine de caracteristici inovatoare și un design nou, complet metalic, care dispune de inovatorul mecanism Active Aerodynamic System Ultra (AAS Ultra) pentru performanțe maxime.
Echipat cu procesoare Intel® Core™ din a 12-a generație și un GPU NVIDIA® GeForce RTX™ 3060, Zenbook Pro 16X OLED oferă o performanță mobilă extremă, inovațiile aduse maximizând productivitatea în mișcare. Mecanismul AAS Ultra ridică și înclină automat tastatura pentru a asigura un unghi de tastare confortabil și, de asemenea, îmbunătățește răcirea generală a sistemului, permițând disiparea unei cantități mai mari de aer cald.
Alte caracteristici inovatoare și îmbunătățite includ noul sistem de iluminare inteligentă White-RGB care permite funcții de interactivitate inteligentă, ASUS Dial și un touchpad mărit cu feedback haptic pentru comoditate de tip „click-anywhere”.
Zenbook Pro 16X OLED redefinește laptopul pentru creatori, permițându-le să creeze la un nou nivel.
Design inovator
Zenbook Pro 16X OLED oferă mai multe facilități care sporesc productivitatea. Noul mecanism AAS Ultra, proiectat cu precizie, înclină tastatura în sus cu 7° la deschiderea capacului. Astfel, aceasta se poziționează la unghiul perfect pentru o tastare confortabilă. Mecanismul ridică tastatura cu 14,5 mm, fapt ce îmbunătățește răcirea, permițând un flux de aer cu 30% mai mare decât la generația anterioară. Acest lucru ajută la reducerea temperaturii de suprafață a laptopului cu până la 7°C, sporind atât confortul, cât și performanța procesorului. Și, în cele din urmă, mecanismul de înclinare direcționează sunetul de la tweeterele duale pentru o experiență stereo mai bună, pentru o audiție mult mai plăcută.
Zenbook Pro 16X prezintă, de asemenea, noi modalități de lucru cu ajutorul rotiței actualizate ASUS Dial, un controler fizic rotativ intuitiv care oferă un control instantaneu și precis, din vârful degetelor, asupra diverșilor parametri în cele mai importante aplicații creative. Acesta are acum o grosime de doar 3,2 mm și este acoperit cu sticlă pentru o funcționare ultra-lină. Cu acest controler este ușor să schimbi dimensiunea pensulei, să îmbunătățești saturația, să ajustezi opacitatea straturilor sau să anulezi rapid acțiunile. De asemenea, ASUS Dial îi permite utilizatorului să controleze luminozitatea și volumul ecranului sau derularea pe verticală, pentru a optimiza fluxurile de lucru creative. Controlerul funcționează fără probleme cu Adobe® Photoshop®, Premiere® Pro, Lightroom® Classic, After Effects® și Illustrator®. ASUS Dial este complet personalizabil prin intermediul ProArt Creator Hub, astfel încât funcțiile sale pot fi definite pentru a fi utilizate în orice alte aplicații.
Zenbook Pro 16X adaugă o nouă dimensiune experiențelor creative cu ajutorul sistemului său inteligent de iluminare. Pe lângă logo-ul capacului cu monogramă iluminată, există o iluminare de fundal a tastaturii White-RGB pentru fiecare tastatură, completată de bare luminoase de o parte și de alta a tastaturii. Acest sistem permite o varietate de efecte interactive inteligente. Atunci când laptopul este pornit sau oprit, sau când sunt comutate modurile de performanță, poate fi afișat un efect luminos exclusiv. Dacă bateria este descărcată, toate luminile se vor aprinde în roșu. Conectarea unui dispozitiv USB vine cu încă un efect de iluminare, iar atunci când primești un nou e-mail, se poate activa un memento vizual util. De asemenea, suportă o varietate de moduri de iluminare ambientală animată.
Pentru a spori și mai mult eficiența și creativitatea, Zenbook Pro 16X OLED este echipat cu un touchpad nou, cu dimensiuni mărite și cu feedback haptic. Folosind tehnologia LRA (linear resonant actuator) pentru cel mai precis feedback haptic, acest touchpad de 150×90 mm – cu 84% mai mare decât generația anterioară – are, de asemenea, senzori de presiune sub suprafață, astfel încât este pregătit să răspundă și să interpreteze orice atingere, oriunde pe touchpad.
Pentru a afișa un aspect serios și sofisticat, Zenbook Pro 16X OLED are un monocorp prelucrat prin frezare CNC, fabricat din aliaj de aluminiu super-rezistent, de calitate aerospațială, din seria 6000. Suprafețele exterioare au un strat anti-amprentă care păstrează finisajul elegant imaculat.
Performanță de neegalat
Oferind performanțe de ultimă generație, procesorul flagship Intel Core i9-12900H din generația a 12-a al lui Zenbook Pro 16X OLED este capabil să rezolve orice sarcină creativă, iar placa video NVIDIA GeForce RTX 3060 de nivel studio cu drivere NVIDIA Studio oferă o putere grafică stabilă și fără efort. În plus, 32 GB de memorie RAM rapidă și un SSD ultra-rapid de 2 TB PCIe® 4.0 x4 elimină blocajele de memorie sau de stocare ce ar putea încetini creativitatea.
Componentele de înaltă performanță din Zenbook Pro 16X OLED trebuie să fie răcite eficient pentru a-și atinge potențialul maxim. De aceea, noul sistem de răcire ASUS IceCool Pro utilizează două ventilatoare silențioase IceBlades, fiecare cu 97 de pale curbate 3D. Acestea răcesc camera de vapori 3D și conductele de căldură de 5 mm, de calitate aerospațială, care vin de la CPU și GPU, iar aerul cald este evacuat eficient către exterior prin intermediul noului mecanism AAS Ultra cu ridicare a tastaturii de 14,5 mm. Rezultatul este că procesorul și GPU-ul pot funcționa la un TDP combinat de până la 140W în modul Performance fără a fi strangulate și pot funcționa silențios sub 40dB în modul Standard.
Zenbook Pro 16X OLED reușește să integreze toată această putere și performanță într-o carcasă de 2,4 kg, cu o grosime de doar 16,9 mm, facilitând munca de creație și în deplasări. Bateria de mare capacitate, de 96Wh, oferă o autonomie de până la 10 ore pentru a asigura funcționarea lui Zenbook Pro 16X OLED chiar și în cele mai solicitante zile de lucru.
Zenbook Pro 16X OLED dispune de cea mai recentă tehnologie WiFi 6E, prin care accesează conținutul online într-o clipită, tehnologie îmbunătățită mai departe prin ASUS WiFi Master Premium cu WiFi Stabilizer, WiFi RangeBoost și WiFi SmartConnect. WiFi Stabilizer filtrează interferențele wireless pentru a permite cele mai rapide viteze posibile. Tehnologia WiFi RangeBoost utilizează antene multiple pentru a obține o rază de acțiune WiFi mai mare și un debit mai mare, eliminând zonele fără semnal. Prin intermediul aplicației MyASUS, WiFi SmartConnect se conectează automat la cel mai bun semnal WiFi și la hotspoturile mobile cunoscute, în timp ce TaskFirst permite utilizatorilor să prioritizeze sarcinile pentru accesul la internet.
Zenbook Pro 16X OLED este, de asemenea, dotat cu toate porturile de intrare-ieșire necesare pentru o conectivitate facilă cu dispozitivele și perifericele moderne. Cele mai recente porturi ultra-rapide Thunderbolt™ 4 USB-C® suportă încărcarea rapidă, afișaje externe 4K și transferuri de date de până la 40 Gbps. Alături de cel mai nou cititor de carduri SD Express 7.0 de 985 MB/s, există un port HDMI® 2.1 și unul USB 3.2 Gen 2 Type-A. Pentru comunicațiile audio există un convenabil jack audio combo.
Imagini uimitoare
Pentru o experiență vizuală de ultimă generație, Zenbook Pro 16X OLED dispune de un ecran tactil OLED HDR NanoEdge de 16 inchi 4K 60 Hz HDR NanoEdge, de top la nivel mondial, cu suport pentru stiloul digital.
Având un aspect expansiv cu raport 16:10, ecranul este certificat Dolby Vision și validat PANTONE® , confirmând redarea precisă a culorilor. Cu o luminozitate de vârf de 550 de niți, panoul este de asemenea, certificat VESA DisplayHDR™ True Black 500, pentru cele mai profunde nuanțe de negru, pentru a oferi detalii ultra-realiste. Gama sa de culori acoperă 100% spațiul DCI-P3 de calitate cinematografică, oferind culori ultra-vii, iar timpul de răspuns de 0,2 ms face ca până și cele mai rapide scene de acțiune să fie redate foarte fluid. Pentru siguranța și confortul ochilor pe durata celor mai lungi sesiuni de lucru sau de relaxare, ecranul este certificat TÜV Rheinland privind emisiile reduse de lumină albastră.
Trailer video: https://www.youtube.com/watch?v=eXi6xd-4-OM
Specificații ASUS Zenbook Pro 16X OLED (UX7602)
CPU | Procesor Intel® Core™ i9-12900H Procesor Intel® Core™ i7-12700H |
Ecran | Ecran tactil de 16 inchi 16:10 4K OLED HDR la 60 Hz NanoEdge Suport ASUS Pen 2.0 |
Sistem de operare | Windows 11 Home Windows 11 Pro |
Grafică | NVIDIA® GeForce RTX™ 3060 |
Memorie principală | 16 GB / 32 GB LPDDR5 5200 MHz integrată |
Stocare | 512 GB / 1 TB / 2 TB PCIe® 4.0 x4 SSD |
Conectivitate | WiFi 6E Bluetooth® 5.2 |
Cameră | Cameră 1080p FHD cu 2 x camere IR |
Porturi I/O | 2 x Thunderbolt™ 4 USB-C® 1 x USB 3.2 Gen 2 Type-A 1 x HDMI® 2.1 1 x cititor de carduri SD Express 7.0 1 x jack audio combo 1 x DC-in |
Touchpad | Touchpad haptic cu ASUS NumberPad 2.0 / touchpad ASUS ErgoSense |
Audio | Sistem de sunet Dolby Atmos® cu certificare Harman Kardon, cu boxe încorporate Rețea de microfoane integrată cu suport pentru recunoaștere vocală Cortana și Alexa |
Baterie | 96 Wh |
Adaptor AC | Adaptor DC-in de 200 W |
Dimensiuni | 355 x 252 x 16,9 mm |
Greutate | 2,4 kg |
Views: 0
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.