Algoritmii de inteligență artificială vin cu avantajul unui conținut mai relevat în campaniile publicitare

RTB House, companie globală care furnizează tehnologie de retargetare de ultimă generație,  adaugă noi caracteristici modulului de selectare a ofertelor recomandate în bannerele livrate. Noua soluție folosește tehnologia deep learning, cea mai promițătoare arie de cercetare și inovare din domeniul inteligenței artificiale. Aceasta va putea fi folosită în campaniile de display pentru a obține recomandări sigure de produse. Retargetarea personalizată devine astfel cu 50% mai eficientă.

În prezent, una dintre cele mai comune metode de evaluare a unei campanii de publicitate online este rata de click, frecvența cu care utilizatorii care au văzut un banner au dat click pe acesta, scopul fiind atragerea atenției unui potențial cumpărător prin afișarea unor produse relevante.

Tehnologiile de retargetare și personalizare au conturat modalități prin care clienții de publicitate oferă creațiile „ideale” utilizatorilor pe baza istoricului lor de navigare. În acest moment, algoritmii de deep learning permit utilizarea unei noi generații de creații personalizate. În acest sens, RTB House a dezvoltat un mecanism inovator de recomandări bazat pe tiparele de luare a deciziilor.

Astfel, poate anticipa cu ușurință cât de atractiv sau nu este un anumit produs pe baza comportamentului din online a clienților vizați. La bază, această metodă folosește un model matematic, inspirat de structura neuroniilor din creierului uman și face posibilă interpretarea cu acuratețe a preferințelor de cumpărare.

Totuși, algoritmii deep learning necesită multă putere de calcul. Pentru a-i dezvolta și implementa, e nevoie de platforme optimizate pentru acest proces. Astfel, RTB House a apelat la soluțiile NVIDIA GPU (graphics processing unit) pentru accelerarea proceselor în zona de invățare și deducție.

RTB House este una dintre puținele companii din lume care dezvoltă și implementează propria sa tehnologie în cumpărarea de publicitate prin sistem RTB (real-time bidding). Compania operează la nivel mondial și derulează mai mult de 1.000 de campanii pentru branduri internaționale în 40 de piețe din regiunile Europa, America de Sud, Asia și Pacific, Orientul Mijlociu și Africa. RTB House e membru al programului NVIDIA Inception dedicat companiilor care revoluționează industrii cu proiecte în inteligență artificială și știință. Este a treia implementare a RTB House în domeniul deep learning pe bază de algoritmi, după un model pentru determinarea probabilitatii de conversiei și estimarea valorii de conversie lansat în urmă cu câteva luni.

București, 03 martie 2017 – RTB House

Views: 0

Lasă un răspuns