Alexander Jenbar a fost numit Director Executiv Tehnologie & Informație
al Telekom Romania Mobile Communications S.A.

Grupul de companii Telekom Romania anunță numirea domnului Alexander Jenbar, de la 15 august 2021, în poziția de Director Executiv Tehnologie și Informație (CTIO) al Telekom Romania Mobile Communications S.A.

În această funcție, Alexander Jenbar îi va raporta noului Director General al Telekom Romania Mobile Communications S.A., Dina Tsybulskaya. Alexander Jenbar va răspunde de coordonarea tuturor activităților privind rețeaua, asigurând operarea eficientă și sprijinind furnizarea de servicii de înaltă calitate către clienți.

Domnul Jenbar are o experiență de 23 de ani, dintre care 15 ani au fost pe poziții de management în companii renumite de pe piața de telecomunicații, unde a îndeplinit roluri precum Chief Operations Officer în cadrul TDC Net AS – TDC Group Denmark (2019-2021), responsabil de întreaga zonă de tehnologie, operațiuni clienți și calitatea rețelei, precum și rolul de Director Operațiuni și Managing Director Rețea în cadrul A1 Telekom Austria Group (între 2012 și 2019).

Alexander Jenbar este cetățean austriac, a studiat în Austria și Germania și deține diplome de master în economie, business și administrație publică.

Alexander este proactiv și orientat spre rezultate, cu experiență vastă în toate zonele tehnice și comerciale ale businessului. Experiența sa este semnificativă și în managementul echipelor de profesioniști din telecom, inclusiv din zona de ICT, având o abordare de management analitică, traducând informația tehnică în sinteze care evaluează impactul în business. Domnia sa are un stil de management direct, implicat în dezvoltarea și implementarea planurilor strategice și tehnice menite să asigure creșterea și succesul companiei. 

Views: 2