Acer își extinde portofoliul de gaming portabil cu noile modele Nitro Blaze 8 și Nitro Blaze 11

A fost anunțat de asemenea și Nitro Mobile Gaming Controller, cu un design pliabil și încărcare rapidă simultană, pentru gaming neîntrerupt în deplasări

  • Acer Nitro Blaze 8 și Nitro Blaze 11 oferă un nivel rapid de joc și de viteză de răspuns, cu ajutorul procesoarelor din seria AMD Ryzen™ 8040 cu până la 39 AI TOPS în total, cu până la 2 TB de stocare și 16 GB de memorie LPDDR5x.
  • Dispozitivele portabile aduc imagini imersive pe afișajele tactile WQXGA (8,8 inci sau 10,95 inci), cu rate de reîmprospătare de până la 144 Hz, însoțite de grafica AMD Radeon™ 780M, Radeon™ Super Resolution și tehnologia AMD FidelityFX™ Super Resolution.
  • Aplicația personalizabilă Acer Game Space aduce cele mai populare platforme și aplicații de jocuri pe dispozitivele portabile cu Windows 11.
  • Designul portabil și pliabil de care beneficiază noul Nitro Mobile Gaming Controller permite jucarea în timpul deplasărilor, cu prinderi reglabile compatibile cu mai multe dimensiuni de dispozitive, și încărcare rapidă de 18W.

CES 2025: Acer a lansat astăzi noile dispozitive portabile de gaming Nitro Blaze 8 și Nitro Blaze 11, concepute pentru a intensifica experiențele de gaming mobil, cu performanțe de ultimă oră și caracteristici versatile. Cu o echipare care include procesoare AMD Ryzen™ 7 8840HS, 16 GB de memorie LPDDR5X și până la 2 TB spațiu de stocare, seria Nitro Blaze se mândrește cu performanțe și viteze de răspuns fulminante. Ecranele tactile WQXGA (8,8 inci sau 10,95 inci) cu tehnologie AMD FidelityFX™ Super Resolution asigură calitatea fluidă a imaginii. Aplicația dedicată Acer Game Space simplifică gestionarea și accesarea jocurilor și aplicațiilor populare pe PC-urile de gaming portabile de tip “handheld”.

Noul Nitro Mobile Gaming Controller îmbunătățește experiența jocurilor mobile, permițând prin designul său pliabil utilizatorilor să se joace oriunde și oricând. Suportă încărcare rapidă pentru a permite sesiuni de joc neîntrerupte, alimentând în același timp rapid dispozitivele mobile.

Dispozitive handheld pentru gaming Acer Nitro Blaze

Echipate cu procesoare AMD Ryzen™ 7 8840HS cu Ryzen™ AI care oferă până la 39 TOPS, dispozitivele de gaming portabile Nitro Blaze 8 și Nitro Blaze 11 îndeplinesc cerințele de înaltă performanță necesare pentru a susține o experiență de joc fluidă pentru jocurile AAA. Dispun de ecrane tactile WQXGA de până la 144 Hz (8,8 inci sau 10,95 inci) cu luminozitate de 500 nits, combinate cu grafica AMD Radeon™ 780M, Radeon™ Super Resolution și tehnologia AMD FidelityFX Super Resolution pentru upscaling grafic rapid și cadre uimitoare fără tearing. Cu 16 GB de memorie RAM LPDDR5X la 7500 MT/s și până la 2 TB spațiu de stocare PCIe Gen 4 NVMe, utilizatorii se pot aștepta la acțiune rapidă și timp minim de încărcare pe dispozitivele lor portabile.

Gestionarea și accesarea celor mai solicitate aplicații de jocuri din bibliotecile dispozitivelor portabile sunt perfect integrate datorită tastei rapide dedicate de pe dispozitiv care conduce direct la aplicația Acer Game Space. Dispozitivele se adaptează cu ușurință pentru joc, navigare sau lucru, fiind echipate cu DTS:X ® Ultra Audio, trăgace și stick-uri Hall Effect. Nitro Blaze 11 include, de asemenea, controllere detașabile pentru jocul solo și conectat, dar și un stand robust încorporat, plus o cameră frontală pentru apeluri video și streaming. Opțiunile de conectivitate rapidă existente pe dispozitivele Nitro Blaze includ USB 4 (type-C), USB 3.2 (type-C), Wi-Fi 6E și Bluetooth 5.3. În plus, utilizatorii primesc trei luni de PC Game Pass. PC Game Pass este conceput pentru jucătorii pe PC, și include jocuri disponibile din ziua lansării, precum Call of Duty: Black Ops 6, Indiana Jones and the Great Circle, Ara: History Untold și titluri din EA Play.

Acer Nitro Mobile Gaming Controller

Designul portabil și pliabil de care beneficiază Nitro Mobile Gaming Controller este ideal pentru jucătorii care doresc să se joace în timpul deplasărilor. Controller-ul plug-and-play este compatibil cu dispozitivele Android și iOS, având un design reglabil care poate cuprinde ecrane de până la 8,3 inci. Se conectează la telefoane cu ușurință prin intermediul unui port USB type-C, iar tampoanele de cauciuc incluse oferă prinderi sigure care pot fixa dispozitive de diferite dimensiuni chiar și în carcase, asigurând în același timp o senzație confortabilă în timpul jocului. Sesiunile de jocuri sunt menținute neîntrerupte cu ajutorul posibilității de încărcare rapidă de tip pass-through, de 18 W, pentru a asigura un joc prelungit și fără griji.

Prețuri și disponibilitate

Acer Nitro Blaze 8 (GN782U) va fi disponibil în Europa din luna aprilie, începând de la 999 EUR.

Acer Nitro Blaze 11 (GN7112U) va fi disponibil în Europa din luna aprilie, începând de la 1.199 EUR.

Acer Nitro Mobile Gaming Controller va fi disponibil în Europa în Q1, începând de la 89,99 EUR.

Views: 5

Lasă un răspuns