A noua ediție a DECO Days – People of Design a atras peste 5.000 de vizitatoriîn cele patru zile de festival, la Cluj-Napoca

A noua ediție a DECO DaysPeople of Design, eveniment unic în domeniul design-ului de interior din România, a atras, la Cluj-Napoca, peste 5.000 de vizitatori, în cele 4 zile de festival.

DECO Days este un eveniment anual dedicat comunității de design interior din Romania, iar anul acesta a reunit peste 65 de expozanți, cărora li s-au alăturat unii dintre cei mai cunoscuți designeri de interior și arhitecți din țară, în cadrul a numeroase workshop-uri și panel-uri de discuții.

Această ediție a fost cu totul aparte față de cele precedente, pentru că am reușit să creăm un spațiu mult mai amplu, în care am integrat armonios elemente de design interior, arhitectură, decorațiuni și lucrări artistice. De la elemente clasice, precum lemnul sau metalul, până la utilizarea noilor tehnologii în arhitectură și design interior, vizitatorii au putut regăsi o mare varietate de soluții practice pentru propria locuință. Am organizat, la Cluj-Napoca, un festival de design interior unic în România, care se ridica la standardul celor organziate în Milano, Copenhaga sau Londra”,a declarat Ioan Pintea, Manager Festival DECO Days

Ediția din acest an a permis pasionaților de design interior și arhitectură să ia parte la dezbateri și conferințe, dar și să participe la ateliere interactive. Temele principale de discuție au fost evoluția design-ului interior în România, noile trenduri în amenejarea spațiilor interioare, design-ul ca profesie, soluții inteligente pentru spații compacte, branding-ul personal în social media, dar și rendering și inteligență artificială în arhitectură.

Printre vorbitori s-au numărat: Cosmin Todor, care a prezentat importanța recunoașterii internaționale în dezvoltarea personală, Paul Tătar, care a discutat despre impactul noilor tehnologii și utilizarea inteligenței artificiale în randări, Victor Grosu, cu un discurs despre branding-ul personal în social media și Ioana Man, prin a cărei prezentare vizitatorii au avut ocazia să afle mai multe despre noile trenduri în experiența estetică a spațiilor interioare. De asemenea, Șerban Țigănaș a vorbit despre ceea ce înseamnă, pentru un arhitect, relația dintre interior și exterior din punct de vedere al design-ului, iar Adela Pârvu a răspuns, alături de cei prezenți, la întrebarea:Ce își doresc românii de la casele lor?. Profesioniștii și carierele lor au fost de asemenea puse sub lupă de către Patricia Opincariu, care a prezentatdesignul ca pe o profesie și a fi designer, ca pe un mod de viață. Roxana Duma a povestit mai multe despre metode inovatoare de a folosi eficient spațiul, în cadrul unui masterclass și a unui workshop de moodboards, iar Vlad Mureșan a prezentat tendințele pentru designul birourilor și cum pot fi acestea amenajate pentru a corespunde nevoilor actuale de muncă și stil de viață. Nu în ultimul rând, Adalbert Kun a prezentat publicului evoluția spațiului interior în ultimii 30 de ani, iar Crina Ciocian, împreună cu Codruța Ghiran, au oferit o perspectivă nouă asupra integrării artei în design interior.

DECO Days oferă în fiecare an o experiență completă și complexă în privința noilor tendințe în design interior și arhitectură. Evenimentul a fost conceput și organizat de către Mendola Fabrics, brandul numarul 1 de perdele si draperii din Romania din România.

Printre expozanții de anul acesta, s-au numărat: Global Design, Unique by Klausen, Unique Landscaping, Osea Interiors, Natuzzi by Class In, Mendola Fabrics, Vox, Cressent, Sonerg, Decoshop Online, Odin Solutions, Salice, Dunin, Stadt Flooring, Duval, Safewood, Sonzol, Imarcom, Annie Sloan, Atelierul de textile, Lemn Depo & Rait Wood, Neon Lighting, V Floor, Cadoro Mobili, Valker, Ledline, Davis Fabrics, WoodenBlinds, Mobila Dalin, Alsena, Melth Gallery, Narativo, Ferro Design, Carpet&More, Pure Furniture, Porcelanosa Group – Delta Studio, Porcelanosa Group – Krion & X Tone, Fabrica de Profile Decorative, Caruvi, Milagro, Salon B, For Home & Your Style, 24 live, Gobilier, Nett Front, Solid Wood, Mobila Simo, Mendola Fabrics, Park Laser Welding, Eglo, SDK Aluminiu, Eurousi, Metallize, Stadt, Maxdeco, Valntino Parchet, Wooden Blinds, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Dizainăr, Adrian Balcău, Georgio Studio, și Iaru Furniture.

POVESTEA DECO DAYS

Deco Days a început acum 9 ani ca un eveniment dedicat partenerilor Mendola Fabrics. Timp de 5 ediții Deco Days a fost dedicat lansării colecției de Toamnă-Iarnă Mendola Fabrics. Evenimentul a adus împreună pasionați de textile în Cluj-Napoca iar partenerii ,colaboratorii, designerii și iubitorii de design interior au avut posibilitatea de a interacționa direct cu brandul și noile produse. Cu trecerea anilor, Deco Days a devenit mai mult decât evenimentul prin care lansăm noile colecții de perdele și draperii. Începând cu ediția din 2021, Deco Days s-a transformat într-un ”accelerator de design interior”, un eveniment unic în România, care aduce împreună business-uri din sfera designului interior, designeri si iubitori de design. Astăzi, Deco Days găzduiește un periplu de concepte de amenajare, activităţi de brand, spaţii experienţiale complexe, workshop-uri și panel-uri de discuţii cu invitaţi consacraţi.

Views: 6

Lasă un răspuns