15 start-upuri acceptate în Advancing AI #3, program de accelerare organizat de Techcelerator și Google pentru antreprenorii din Europa de Sud-Est care dezvoltă produse folosind Inteligența Artificială
- 114 de aplicații din 36 de țări
- 15 de start-upuri participante, dintre care opt sunt din România
- Start-upurile performante vor intra direct în programele de Investment Readiness pentru a accesa rapid investiții
Techcelerator și Google for Startups au selectat 15 start-upuri din cele 114 înscrise pentru Advancing AI #3, program de accelerare pentru start-upurile din regiune care creează produse în faza de MVP și Investment Readiness bazate pe soluții AI (Artificial Intelligence). Programul susține eforturile de creștere ale companiilor și stimulează dezvoltarea ecosistemului din regiune.
Opt dintre start-upurile selectate sunt din România, iar restul din Turcia, Polonia, Ucraina, Bulgaria, Serbia și Georgia.
Programul de accelerare Advancing AI #3 va dura zece săptămâni și se va încheia în 31 martie 2023. Echipele își vor prezenta produsele, progresul făcut în timpul programului și planul de creștere în evenimentul bianual Investors Day care va avea loc în luna mai.
Cei care își doresc să se preînscrie pentru ediția următoare a Advancing AI o pot face accesând acest link https://www.f6s.com/advancing-ai-4apply/apply. Aceștia vor avea din luna martie acces la întâlniri de consultanță și validare.
“În cadrul Techcelerator am inițiat încă din 2020 în parteneriat cu Google for Startups și GapMinder VC programul Advancing AI, un accelerator care adresează specific start-upurile cu soluții de Artificial Intelligence/Machine Learning din România și Europa de Sud-Est. În acești ani am reușit constant să mărim calitatea aplicațiilor și mai ales a rundelor ridicate de companiile alumni. Acum anunțăm companiile selectate pentru a treia cohortă și suntem foarte încrezători în acest program, în mentorii, advisorii și investitorii internaționali cu care lucrăm deoarece fondatorii ne-au dovedit constant cât de rapid putem evolua și maturiza această specializare a industriei tech în regiune. Rundele de peste 20 de milioane de euro realizate în start-upurile alumni pe AI/ML ne-au confirmat foarte pragmatic că acesta este doar începutul acestei afimări”, a declarat Cristian Dascălu, cofondator al Techcelerator și partener GapMinder.
Advancing AI #3 a vizat start-upuri cu o echipă consolidată, formată din specialiști cu abilități complementare, al căror produs se află în etapa de MVP (Minimum Viable Product) sau IR (Investment Readiness).
Pentru a crește pasul formării companiilor, începând cu această ediție programul include două cohorte (track-uri) paralele și complementare – unul de ”MVP Acceleration”, dedicat companiilor
early-stage cu un prototip în curs de validare, și unul de ”Investment Readiness”, care vizează companii cu tracțiune și strategie go-to-market, companii pregătite să ridice runde de tipul pre-seed/seed
Start-upurile din track-ul de MPV își vor putea valida ideea în piață cu clienți reali, să se lanseze și să-și mărească tracțiunea. Start-upurile din track-ul Investment Readiness vor putea să-și implementeze mai bine strategia de go-to-market și să atragă investiții.
Start-upurile selectate sunt:
MVP track
- Alter Medico – dezvoltă un marketplace și un framework de gestionare a datelor pentru furnizorii de servicii de asistență medicală prin centralizarea de aplicații pe bază de algoritmi de Inteligență Artificială (IA).
- PanSafeKids – dezvoltă o aplicație care sprijină părinții și copiii să detecteze și să prevină hărțuirea cibernetică și alte amenințări digitale.
- TaoTechnology – dezvoltă un firewall alimentat de Inteligența Artificială, oferind abilitatea de procesare a datelor și de luare a deciziilor în timp real pentru a proteja aplicațiile web împotriva atacurilor cibernetice.
- EDNEOS – este un asistent educațional pentru evaluarea cognitivă a utilizatorilor, identificarea și corectarea lacunelor, generarea și transmiterea de conținut într-un mod captivant, asigurând o creștere semnificativă a performanței de învățare.
- Chargers On Wheels – dezvoltă o aplicație mobilă care guvernează peste infrastructura existentă de charging, oferind o mai bună monitorizare și experiență a utilizatorului.
- TeachableHub – dezvoltă o platformă care aduce la un loc echipele de Machine Learning, permițându-le să creeze și să livreze eficient produse bazate pe ML, fără a fi nevoie de MLOps. Această soluție oferă scalabilitate și elimină costul infrastructurii costisitoare.
- YellowPad – dezvoltă un sistem de recunoaștere a obiectelor în timp real pentru a ajuta oamenii și platformele de streaming să-și modereze conținutul video pentru a preveni vătămarea, facilitând monetizarea conținutului video.
- Costifier – dezvoltă un software de învățare automată de predicție a prețului furnizorilor și evaluarea experienței pe care aceștia urmează să o ofere pentru produsele furnizate pentru a ajuta la selecția furnizorilor rentabili și cu potențial pe termen lung.
- Agora Robotics – dezvoltă un ecosistem de roboți mobili autonomi (hardware si software) care contribuie la automatizarea proceselor logistice și curățenia pentru companii care au în administrare depozite sau spații largi – retaileri, aeroporturi, centre logistice.
- Eyelet.io – dezvoltă o platformă are ajută companiile să-și îmbunătățească rata de
fidelizare a clienților prin crearea de tururi ghidate, sondaje și anunțuri în aplicație.
- UltronAR – este o platformă care ajută la construirea intuitivă și rapidă de jocuri AR, fără a fi nevoie de cunoștințe de programare. Jocurile pot fi create de instituții de învățământ, companii, instituții, dar și de persoane care doresc să creeze jocuri din pasiune.
- BabyFM – dezvoltă un sistem de tip wearable bazat pe IoT pentru monitorizarea continuă a temperaturii corpului, care analizează datele primite și oferă predicții de recuperare (pe baza datelor despre tratament introduse de user) și recomandări privind dozarea medicamentelor.
- Hound Bytes – redefinește ideea de Centru Operațional de Securitate as a Service (Security Operations Center as a Service) prin crearea unei platforme care combină informațiile despre amenințări, răspunsul la incidente și analizele de securitate pentru a ajuta companiile să identifice și să atenueze proactiv amenințările cibernetice.
- Revisior – este un serviciu de tip Net Promoter Score și de colectare a feedback-ului clienților care ajută brandurile să-și formeze o reputație bună prin îmbunătățirea calității serviciilor. Revisior ajută totodată companiile să identifice rapid și să rezolve problemele clienților, permițând colectarea feedback-ului de pe diverse canale de comunicare: QR, Viber, SMS, e-mail, API, call center.
Acces la resursele premium ale Google – experți, rețea și tehnologii avansate
Start-upurile selectate vor beneficia de un program personalizat de validare și optimizare a business case-urilor în cadrul căruia vor colabora cu mentori cu expertiză tehnică și de business development în domeniul inteligenței artificiale. E
chipa și partenerii Techcelerator le vor acorda startup-urilor susținerea necesară pentru a testa și implementa use case-uri pentru a realiza parteneriate cu potențiali clienți și a valida strategiile de dezvoltare internațională. Companiile care vor performa cel mai bine în programul de accelerare Advancing AI #3 vor intra direct în programele de atragere de runde de investiții dezvoltate de Techcelerator împreună cu investitorii locali și regionali pentru a accesa rapid piețele internaționale și a dezvolta / extinde proiecte pilot.
Start-upurile vor beneficia și de acces la resursele specializate furnizate de Google.
De asemenea, fiecare companie care participă la programul Advancing AI primește de la partenerii Techcelerator beneficii în valoare de peste 200.000 de euro: acces gratuit Google Cloud, credite Stripe, conturi HubSpot pentru startup-uri, produse software FreshWorks &
Notion și multe altele.
Views: 0