Sony revoluționează brandul XperiaTM, redefinind felul în care comunici

Sony Mobile Communication („Sony Mobile”) dezvăluie astăzi un nou look al brandului XperiaTM, prin lansarea primelor telefoane inteligente de serie „X”, cu o viziune ambițioasă despre ceea ce înseamnă inovație și viitor în comunicare, prin dispozitive conectate la mediul înconjurător, gata să schimbe felul în care interacționezi cu lumea.RM-X7BT Lifestyle

„Sony Mobile va continua să conceapă dispozitive și servicii din ce în ce mai inteligente și mai personalizate, care te vor ajuta să trăiești și să fii mai creativ ca oricând. Produsele și serviciile noastre sunt un mod de a crea legături cu ceilalți și devin, astfel, o parte esențială și apreciată din viețile noastre.”, spune Hiroki Totoki, CEO Sony Mobile Communications. „Pasiunea noastră pentru tehnologie nu are nicio limită, de aceea vom continua să aducem caracteristici noi și impresionante pentru telefoanele noastre inteligente. În același timp, ne propunem să schimbăm felul în care ai acces la informație și în care interacționezi cu prietenii și familia, într-un mod apropiat, natural și plin de semnificații.”

Primele telefoane inteligente de serie „X”: Xperia X, Xperia X Performance și Xperia XA

Seria Xperia X încorporează noua viziune a brandului Sony, adăugând noi dimensiuni ale tehnologiei inteligente, caracteristicilor mult apreciate ale dispozitivelor Sony deja existente: aparatul foto, bateria, design-ul- toate acestea pentru a-ți face viața de zi cu zi mai simplă și mai eficientă.

Prezicerea neprevăzutului este dificilă, dar nu imposibilă- noua generație de aparate foto Xperia duce la un alt nivel fotografiile instantanee, permițându-ți să surprinzi momente perfect focalizate, chiar și atunci când ești luat prin surprindere. Autofocalizarea Hibridă Predictivă, dezvoltată în colaborare apropiată cu inginerii camerei αTM Sony, te lasă să îți alegi subiectul, iar apoi îi prezice mișcările, pentru ca tu să poți surprinde acțiunea într-o focalizare perfectă, fără blurări.

Această prezentare necesită JavaScript.

Caracteristicile tehnice avansate solicită o bună capacitate a bateriei, așa că seria Xperia X încorporează managementul inteligent al bateriei, care asigură o durată de viață de până la două zile. Nu doar că telefonul tău va funcționa mai mult până să aibă nevoie să îl încarci, dar seria Xperia X va beneficia de o viață a bateriei de până la două ori mai lungă, cu tehnologia Qnovo’s Adaptive Charging și cu managementul inteligent de maximizare a bateriei, specific Sony. Fiecare telefon este realizat așa încât să ofere tot ce are mai bun, Xperia X încorporând pocesorul Qualcomm® Snapdragon™ 650, iar Xperia X Performance procesorul Qualcomm® Snapdragon™ 820, pentru o conectivitate ultra-rapidă.

Ca parte din conceptul unitar referitor la aspect, designerii Sony au propus materiale, texturi și curbaturi premium, pentru o utilizare cât mai confortabilă. Fiecare telefon inteligent de serie X vine cu un ecran de sticlă curbat, cu o carcasă rotunjită, continuă, pentru o senzație familiară și plăcută la atingere. Conceptul unitar este extins și la Xperia XA, care încorporează un ecran de tip edge-to-edge, pentru a se adapta la fix în viața ta de zi cu zi.

Xperia X, Xperia X Performance și Xperia XA au fiecare o serie de huse elegante și vor fi disponibile în patru finisaje: alb, negru grafit, auriu-verziu și auziu-roz, pentru vara anului 2016.

Lansarea noilor produse inteligente Xperia, pentru o experiență mai bună în comunicare

Noile produse inteligente Xperia sunt create pentru a se adapta fiecărei situații și mediului înconjurător, indiferent dacă te afli acasă sau pe drum. Sony Mobile lansează această nouă categorie de dispozitive inteligente care îți înțeleg preferințele, activitățile și obiceiurile, pentru a-ți oferi informatii utile și legate de context.

Xperia Ear reprezintă o nouă generație de căști wireless care vor revoluționa felul în care comunici, permițându-ți să te bucuri de lumea din jurul tău. Îți oferă informatii prețioase despre programul tău, despre vreme sau despre cele mai recente știri, pentru ca tu să fii mereu la la curent, indiferent unde te afli. Tehnologia Sony de recunoaștere a vocii permite răspunderea la comenzi vocale, așa că vei putea realiza vocal apeluri, navigări pe Internet, dicta mesaje sau naviga în anumite foldere. Îți permite să duci la bun sfârșit toate sarcinile, printr-o experiență hands-free convenabilă.

Se conectează la telefonul tău Android via NFC sau Bluetooth® și se leagă la o aplicație gazdă, unde îți poți personaliza setările, inclusiv informațiile de care ai nevoie atunci când te conectezi pentru prima oară dimineața.

Capătul de silicon al căștilor, extrem de ușor și de comfortabil, este construit pentru o purtare continuă, cu un indice IPX2 de rezistență la apă și o viață a bateriei de o zi întreagă. Este disponibil în negru grafit, iar husa inovativă funcționează ca încărcător, așa că trebuie pur și simplu să le așezi înăuntru atunci când ai nevoie să le încarci.

Xperia Ear va fi disponibil din vara anului 2016.

Conceptul nou al telefoanelor inteligente Xperia- o viziune despre comunicare în termeni de învățare automatizată, interfață grafică cu utilizatorul și detecție

Xperia Eye este o viziune conceptuală, pentru un aparat foto ultra compact, ușor de purtat, cu un unghi larg- permițându-ți să alegi dacă îl prinzi de haine sau îl porți în jurul gâtului. Este un concept de validare prin demonstrație, prin care aparatul apreciat Sony se îmbină cu tehnologia de detecție la cea mai mica formă posibilă- încorporând lentilele sferice de 360 de grade, pentru o perspectivă naturală. Tehnologia sa inteligentă folosește funcția de recunoaștere facială și de detectare a vocii, pentru realizarea de fotografii, permitându-ți să te bucuri și să păstrezi momentele importante, fără să îți faci griji din cauza tehnologiei.

Xperia Projector va îmbogăți, încuraja și stimula noi modalități creative de a comunica în familie, folosind o formă naturală și interactivă de proiectare, pe orice suprafață netedă. Răspunde la stimuli tactili, sonori și chiar la gesturile pe care le folosești atunci când interacționezi cu ecranul telefonului tău inteligent.

Xperia Agent este reprezentarea unui asistent personalizat. Îți va îmbogăți viața de zi cu zi, răspunzând la glasul și gesturile tale, oferindu-ți informatii utile, asistență în comunicare și permițându-ți să controlezi dispozitivele de acasă. Este, de asemenea, conceput să răspundă la o serie de comenzi, datorită tehnologiei vocale Sony- și, totodată, are încorporată o camera și un proiector, pentru a reda conținutul pe anumite suprafețe.

Comanda Bluetooth RM-X7BT pentru mașină permite conexiunea wireless pentru redare de muzică și folosirea hands-free a telefonului în timp ce conduci

RM-X7BT este o comandă Bluetooth pentru mașină, care permite redarea de muzică wireless, prin tehnologia de voce Sony, prin care poți activa funcțiile telefonului în timp ce conduci. Acest sistem constă în două unități- un modul de „adaptare”, care permite redarea de muzică wireless și apelurile hands-free, și o „comandă” care facilitează funcțiile telefonului inteligent, precum cele de navigare, totul în timp ce tu conduci în perfecta siguranță.

Comanda Bluetooth RM-X7BT va fi disponibilă începând cu vara anului 2016.

Barcelona, Mobile World Congress, 22 februarie 2016 – Sony Mobile Communication

Visits: 0

Lasă un răspuns