Mate 20 Pro, cel mai performant smartphone lansat de HUAWEI și dotat cu cea mai avansată tehnologie AI, acum și în România

  • Tehnologie bazată pe inteligența artificială pentru o funcționare mai rapidă, mai eficientă și mai facilă
  • Sistem triplu de camere Leica dotat cu inteligență artificială și lentilă ultra wide
  • Cea mai rapidă soluție de încărcare wireless din industrie, dar și primul telefon cu încărcare wireless inversă
  • Baterie cu până la două zile de utilizare

HUAWEI Mate 20 Pro, cel mai puternic smartphone creat vreodată de Huawei, a fost lansat oficial pe piața din România, alături de un nou gadget portabil: HUAWEI Watch GT. Smartphone-ul dotat cu cea mai puternică și complexă tehnologie de pe piață va fi disponibil la partenerii autorizați începând cu 1 noiembrie.

hdr

hdr

Flagshipul HUAWEI Mate 20 Pro încorporează cel mai performant procesor cu inteligență artificială de până acum – Kirin 980, un nou sistem de camere Leica cu lentilă ultra wide, cea mai rapidă soluție de încărcare wireless din industrie, dar și încărcarea wireless inversă. Noul sistem Matrix Camera face din HUAWEI Mate 20 Pro un telefon cu o identitate vizuală unică, ușor de recunoscut, chiar și de la distanță.

HUAWEI Mate 20 Pro va fi disponibil în trei variante de culoare: Negru, Midnight Blue și Twilight, la prețul recomandat de 4.599 lei.

„Suntem încântați să lansăm și în România cel mai puternic telefon realizat vreodată de HUAWEI, Mate 20 Pro, și ne așteptăm ca acesta să fie extrem de bine primit de publicul român care apreciază calitatea și performanța și este mereu în căutarea celor mai noi tehnologii. Odată cu această lansare, estimăm că vom atinge pentru prima oară pragul de 1 milion de terminale Huawei vândute în România, până la finele anului”, declară Zachary Jianglinchao, Country Manager Huawei Consumer Business Group România.

Caracteristici și funcționalități principale

  • Kirin 980 – primul chipset comercial din lume construit având la bază nuclee Cortex-A76. Conceput pe o arhitectură inovatoare, Kirin 980 este primul procesor dotat cu tehnologie Dual-NPU și beneficiază de flexibilitatea de a distribui cantitatea optimă de resurse în funcție de complexitatea sarcinilor
  • Matrix Camera – HUAWEI Mate 20 Pro este echipat cu un sistem triplu de camere Leica – o cameră principală de 40 MP, o cameră cu lentilă Ultra Wide Angle de 20 de MP și una de 8 MP, dispuse într-un design avangardist în patru puncte simetrice în interiorul unei rame metalice
  • Încărcare wireless inversă – permite dispozitivului să funcționeze exact ca o baterie externă pentru alte dispozitive compatibile
  • Baterie de 4200 mAh – asigură până la două zile de utilizare între ciclurile de încărcare
  • HUAWEI Wireless Quick Charge – are o putere de 15W și este cea mai rapidă soluție de încărcare wireless din industrie
  • 3D Face Unlock – deblochează telefonul prin intermediul senzorilor 3D Camera Depth Sensing, în mai puțin de 0,6 secunde
  • EMUI 9.0 – interfață inteligentă bazată pe sistemul de operare Android 9, dotată cu inteligență artificială care înglobează algoritmi de auto-învățare și un sistem integrat de alocare a resurselor
  • Conectivitate 4.5G LTE Cat. 21 standard – HUAWEI Mate 20 Pro este primul smartphone din lume care atinge viteze de descărcare de până la 1,4 Gbps

Pe lângă HUAWEI Mate 20 Pro, compania introduce pe piață un nou gadget portabil: HUAWEI WATCH GT. Dispozitivul încorporează funcționalități noi și mult mai performante, cu ajutorul cărora utilizatorii pot să-și monitorizeze activitățile fizice și chiar să primească îndrumări și sfaturi care au la bază cercetări științifice.

Stânga: HUAWEI WATCH GT ediția clasică, dreapta: HUAWEI WATCH GT ediția sport

HUAWEI Watch GT va fi disponibil începând cu luna noiembrie, în două variante – Watch GT Clasic și Watch GT Sport, la prețul recomandat de 999 lei.

HUAWEI WATCH GT – creat pentru exploratorii urbani

Ceasul utilizează un algoritm inovator și inteligent de economisire a energiei, cu ajutorul căruia poate trece rapid între modurile de performanță și eficiență, în concordanță cu activitatea utilizatorului. Acest lucru permite bateriei dispozitivului să nu se descarce timp de aproximativ două săptămâni de utilizare frecventă[1].

Alături de performanțele remarcabile și noile caracteristici, HUAWEI WATCH GT vine și cu un design unic, ecranul de înaltă rezoluție de 1,39 inchi 454×254 AMOLED oferind imagini clare. Realizat din oțel inoxidabil și ceramică, ceasul a fost tratat cu un strat de carbon cu diamant DLC, pentru a-l face și mai durabil.

Ceasul se poate conecta simultan la GPS, GLONASS și GALILEO, trei dintre cele mai importante sisteme de localizare prin satelit, pentru o poziționare precisă. Un algoritm de monitorizare optimizează datele, pentru a realiza măsurători exacte chiar și în zone cu numeroase semnale disparate.

HUAWEI WATCH GT monitorizează o gamă largă de sporturi, inclusiv exerciții de interior, alergări în aer liber, alpinism, ciclism și înot. Ceasul are încorporate și funcții de fitness coaching. Analizând ritmul cardiac al utilizatorilor cu metode științifice, această caracteristică permite utilizatorilor să facă mișcare fără a-și pune sănătatea în pericol.

În plus, datorită tehnologiei de monitorizare TruSeen ™ 3.0, HUAWEI WATCH GT măsoară ritmul cardiac atât în timpul activităților intense, cât și în repaus. Combinând designul inovator PPG optic și algoritmii de inteligență artificială, tehnologia monitorizează ritmul cardiac al utilizatorilor în timp real, cu mare precizie. În modul Sport, HUAWEI WATCH GT poate fi configurat astfel încât utilizatorii să fie informați când și cum să-și ajusteze intensitatea antrenamentului, pentru a menține un anumit ritm cardiac.

București, 30 octombrie 2018 – HUAWEI

Views: 0