Lenovo lansează WRITEit® Technology™, aplicaţia software care îmbunătăţeşte experienţa scrisului de mână pe tablete şi PC-uri

Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) anunță lansarea noii aplicații software WRITEit, care îmbunătățește experiența scrisului de mână pe dispozitivele compatibile cu „pen”. WRITEit transformă scrisul de mână cu ajutorul unui „pen” într-o soluție optimă, permițând utilizatorilor să scrie în aproape orice câmp. Soluția software funcționează pe dispozitivele Lenovo cu sistem de operare WIndows® 8 selectate cu digitiyer, pen activ sau cu tehnologie AnyPen, oferind feedback și corecție în timp real. Toate aceste avantaje încurajează utilizatorii să folosească un pen în loc să folosească o tastatură, având parte de o experiență de scriere mai rapidă și mai precisă.

Libertate de scriere aproape oriunde

Spre deosebire de experiența de scriere pe alte dispozitive actuale, WRITEit permite utilizatorilor să scrie în aproape orice câmp care permite inserarea de text, chiar dacă acest lucru se întâmplă într-o aplicație care nu are suport nativ pentru stilou. Această capabilitate duce scrisul de mână pe dispozitivele mobile de la o noutate specifică și limitată la un instrument viabil. WRITEit deschide o nouă lume de posibilități de scriere în afara aplicațiilor specifice de luat notițe sau pentru desenat. De exemplu, utilizatorii pot scrie cuvinte de căutare direct în browser-ul web, în loc să folosească tastatura tactilă care apare pe ecranul tabletei. WRITEit își dovedește eficiența și în cazul e-mailurilor, postărilor din social media sau în cazul formularelor online.

11024667_952664854745781_6498847328143204065_o

WRITEit – instrumente de scriere şi editare în timp real

WRITEit rulează în background în timp ce utilizatorii scriu, convertind în timp real scrisul de mână în caractere de text. Cei care folosesc aplicația vor fi surprinși de instrumentul de sugestii automate, care oferă o alternativă pentru cuvintele necunoscute, ajutând la evitarea greșelilor. O colecție de comenzi prin gesturi ușurează, de asemenea, și editarea.

Citate

“Dacă tehnologia touch a schimbat fundamental modul în care consumatorii folosesc un PC sau alte dispozitive în prezent, tehnologia scrisului de mână a avut o întârziere până acum, când a apărut WRITEit,” spune Mark Cohen, vicepreședinte, Ecosystem and Monetization Business Group, Lenovo. “Utilizatorii ne-au transmis că vor o experiență mai naturală, intuitivă și corectă, iar WRITEit oferă exact aceste lucruri.”

Disponibilitate1

WRITEit este disponibil pentru următoarele dispozitive cu stilou: ThinkPad® YOGA™, ThinkPad Helix, ThinkPad 10 și YOGA Tablet 2 8-in cu sistem de operare Windows și tehnologie AnyPen™. Utilizatorii acestor dispozitive pot descărca WRITEit gratuit începând cu 15 aprilie pe link-ul următor: http://www.getwriteit.com. Lenovo va aduce tehnologia WRITEit pe alte produse până la finalul anului.

1Toate ofertele sunt supuse disponibilităţii. Unele produse pot fi disponibile doar în pieţele selectate. Lenovo îşi rezervă dreptul de a modifica ofertele de produse şi specificaţiile acestora în orice moment, fără un anunţ prealabil.

RESEARCH TRIANGLE PARK – April 15, 2015: Lenovo

Lasă un răspuns