Lenovo a prezentat produse noi și inovații în cadrul conferinței globale Tech World

Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) a anunțat la Lenovo Tech World, primul eveniment global exclusiv al companiei, noi produse interesante, a făcut demonstrații de produse concept impresionante care vor revoluționa modul în care oamenii interacționează cu tehnologia și a conectat mii de fani, media, parteneri și furnizori din întreaga lume. Totodată, în cadrul evenimentului au fost prezentate perspectivele despre viitor din partea celor mai importante companii din industrie: Intel, Microsoft și Baidu.

man-tablet-vista-cortana-with-text

“Lenovo Tech World a celebrat inovația alături de unii dintre cei mai importanți lideri din industria tehnologiei, partenerii și furnizorii noștri, și, cel mai important, alături de fanii și clienții noștri”, a spus Yang Yuanqing, președinte și CEO Lenovo. “Lenovo are o poziție unică în industria noastră, pentru că poate livra dispozitivele, conectivitatea inteligentă și infrastructura necesare pentru a genera o experiență excelentă pentru utilizatori și poate răspunde nevoilor reale ale consumatorilor. Ei sunt partenerii noștri în conturarea tehnologiei viitoare. Vom oferi inovații ca cele pe care le-am arătat aici și care rezolvă problemele consumatorilor. Vom aduce împreună hardware-ul, software-ul și serviciile pentru a transforma experiențele utilizatorilor. Aceasta este viziunea noastră și am arătat astăzi aici câteva detalii despre următorul val de inovații Lenovo.

Pe lângă produsele disponibile anul acesta, Lenovo le-a prezentat participanților câteva detalii din interior despre cercetările viitoare, noi produse și tehnologii. Aceste concepte prezintă gândirea inovativă de astăzi care promite să schimbe fața tehnologiei de mâine.

Smartwatch-urile sunt atrăgătoare pentru confortul incredibil pe care îl oferă. Totuși dimensiunile reduse ale unui ceas de mână face dificilă utilizarea acestor produse pentru alte lucruri decât pentru verificarea imediată a actualizărilor. Lenovo are ca răspuns la această situație conceptul de smartwatch Magic View – primul pas către un smartwatch cu mai multe funcționalități. Magic View este primul smartwatch cu două ecrane. Al doilea ecran – unul virtual interactiv – înlătură limitările dimensiunilor reduse ale ecranului fizic principal. Acesta folosește reflexia optică pentru a crea o imagine virtuală și oferind un ecran virtual de 20 de ori mai mare decât ecranul principal al ceasului. De exemplu, utilizatorii pot urmări o hartă, un video sau pot vizualiza fotografii. Acesta redă o imagine suficient de mare și o experiență imersivă, spre deosebire de ceasurile inteligente care există astăzi. Lenovo a colaborat cu parteneri tehnici cheie și a dezvoltat, de asemenea, propriul cip din siliciu pentru a miniaturiza componentele fără a face rabat de la performanță.

Pe lângă produse din categoria “wearables”, Lenovo a prezentat și soluții pentru a oferi smartphone-urilor mai multe funcționalități, care să le aducă mai aproape de PC-uri, cu ajutorul produsului concept SmartCast. Dacă astăzi smartphone-urile sunt limitate la a oferi doar consum de conținut, SmartCast schimbă paradigma, aducând un smartphone cu proiector cu laser încorporat, detector de mișcare cu infraroșu și algoritmi de calcul performanți. Această îmbinare fără precedent a tehnologiilor deschide un nou univers de interacțiuni: utilizatorii pot proiecta un ecran interactiv cu dimensiuni generoase pe o masă, pentru a putea tasta cu ajutorul unei tastaturi virtuale, astfel încât să poată folosi aplicațiile obișnuite (calculator, desen, înregistrarea unor notițe sau editări în Microsoft Power Point). Folosind doar proiectorul, utilizatorii pot transforma un perete într-un cinematograf pentru a urmări filme, pentru a susține o prezentare sau pentru a rula jocuri precum Fruit Ninja folosind gesturile. Pentru o sesiune de apeluri video pe telefon, pot proiecta conținut pe perete, în timp ce vizionează mai multe fișiere de conținut în același timp pe ecranul telefonului.

În timpul evenimentului Tech World, renumitul pianist Lang Lang a ajutat la testarea tehnologiei Smart Cast prin redarea piesei “The Entertainer” pe o tastatură electronică, urmărind partitura afișată de proiectorul smartphone-ului.

Dispozitivele mobile și experiența de achiziție personalizate pentru gusturi individuale

Pe măsură ce dispozitivele devin mai personale, Motorola Mobility a anunțat Moto Maker, studioul online de design al companiei pentru crearea smartphone-urilor personalizate, este disponibil în China. Începând de astăzi, consumatorii din China se pot loga pe Motomaker.com și își pot crea propriile telefoane unice Moto X. Acest anunț arată cum noile modele schimbă felul în care clienții interacționează cu brandurile pentru a crea dispozitive unice.

În 2014, Lenovo a anunțat ShenQi, o companie separată care a deschis în China, în luna aprilie, un nou model de business desfășurat pe internet. ShenQi este orientat spre integrarea hardware-ului și software-ului pentru a crea experiențe unice și spre dezvoltarea produselor IoT care susțin ecosistemul caselor inteligente. În mod special pentru dispozitivele IoT, ShenQi va dezvolta wearables și produse pentru transport inteligent și smart office.

Le Tech World, ShenQi a prezentat câteva produse, printre care se numără și noile power banks foarte subțiri, imprimante 3D care pot printa feluri de mâncare din ciocolată, dar și obiecte de mare precizie, cel mai mic difuzor dual-track pentru afară și un centru de control al casei inteligente care funcționează pe baza tehnologiei WiFi. Compania explorează de asemenea și zonele de robotică și vehicule aeriene fără pilot.

Prin dezvoltarea dispozitivelor specializate, Lenovo creează, de asemenea, instrumente specifice care răspund nevoilor utilizatorilor din segmentul business. Lenovo a anunțat noul ThinkPad 10, o tabletă care oferă putere de calcul pentru profesioniștii care sunt tot timpul în mișcare. Tableta include noul ThinkPad Pen Pro, pentru o acuratețe mai mare și securitate sporită pentru protecția datelor.

În același timp cu dezvoltarea inovațiilor pe segmentul hardware, Lenovo și partenerii săi dezvoltă soluții software centrate pe utilizatori, în mod special în segmentul introducerii datelor în moduri alternative, inclusiv verbal, cu ajutorul tehnologiei tactile și a stilourilor interactive.

Lenovo a anunțat următorii pași în dezvoltarea hardware, software și a ecosistemului prin lansarea unei aplicații software care leagă tehnologia de introducere verbală a datelor cu cea a scrisului, pentru o experiență de utilizare îmbunătățită pe YOGA Tablet 2 de 8 inci cu sistem de operare Android, și tehnologie AnyPen pentru limba mandarină. Până acum, introducerea vocală a numelor în chineză a fost o sarcină dificilă, având în vedere că există aproximativ 7,000 de caractere utilizate frecvent, dintre care doar 50 sunt fără omonime. Un nume chinezesc are în mod normal unul sau două caractere, alese dintre aceste 7,000 sau mai multe caractere. Să luăm în calcul un nume: Ying (spus pe un ton neutru). În funcție de caracterul pe care persoana respectivă îl alege pentru a-l reprezenta, acesta poate avea anumite sensuri, inclusiv cireșe, erou, vultur sau pasăre cântătoare. Acest lucru ridică o provocare pentru recunoașterea vocală, de aceea WRITEit pentru mandarină se dovedește a fi în mod special o tehnologie folositoare. Cu ajutorul tehnologiilor Lenovo WRITEit și Fusion Input, utilizatorii pot folosi cu ușurință gesturile și contextul pentru a defini și a corecta rezultatele recunoașterii vocale pe ecran.

Lenovo a anunțat și a testat tehnologiile Cortana cu REACHit, o nouă experiență care rezultă dintr-o colaborare strânsă cu Microsoft. Cortana este asistentul personal digital disponibil pe calculatoarele cu Windows 10, tabletele și telefoanele care permit utilizatorilor să vorbească sau să scrie natural pentru a îndeplini diverse sarcini. REACHit extinde capabilitățile de căutare ale Cortana pentru serviciile din afara sferei Microsoft. Prin crearea unui cont REACHit, utilizatorii pot căuta dintr-o singură platformă în Google Drive, Dropbox, Box, OneDrive și pe calculatoarele sau pe tabletele la care sunt conectați de la distanță. Această integrare exclusivă de platforme, oferă aplicației Cortana o librărie extinsă de informații în care utilizatorul poate căuta, deschizând un nou nivel de căutare contextuală și oferind varianta cea mai cuprinzătoare, fluidă și naturală de a găsi conținut personal în format digital.

CEO-ul Microsoft, Satya Nadella, a vorbit alături de Yuanqing despre funcțiile care vor fi disponibile pe Windows 10 și despre beneficiile pe care le au consumatorii folosind Windows as a Service, aplicațiile universal disponibile pe toate dispozitivele și oportunitățile pe care le au dezvoltatorii.

Anunțurile legate de produsele Lenovo și demonstrațiile cu produse arată modul în care integrarea hardware și software creează o experiență de utilizare mai bună, dar cloud-ul și Big Data trebuie comoditizate pentru a realiza adevăratul potențial al acestor tehnologii. Pentru a ilustra acest concept, fostul jucător NBA Shane Battier a explicat cum folosește tehnologia Big Data în cloud-ul personal pentru a-și analiza și pentru a încerca să își depășească adversarii pe teren. Big Data îi permite lui Battier să afle care sunt slăbiciunile adversarilor și să joace inteligent. Traduse într-o strategie orientată spre rezultate măsurabile, acestea completează punctele obținute pe teren.

Pentru a completa pachetul de oferte Lenovo pe segmentul stocării pentru consumatorii business, Lenovo a anunțat de asemenea matricele Lenovo Storage S2200 și S3200. Create pentru simplicitate, viteză, scalabilitate și disponibilitate, aceste matrice cu caracteristici puternice se integrează cu ușurință în rețele și dispun de o serie de inovații, totul la un cost redus.

BEIJING, China – 29 mai, 2015: Lenovo

Lasă un răspuns