Innovation Labs 2016 și-a desemnat câștigătorii

 

Innovation Labs 2016, programul de mentorat și dezvoltare pentru tinerii pasionați de tehnologii creative și antreprenoriat, și-a desemnat câștigătorii, în cadrul evenimentului Demo Day, desfășurat ieri seară în sala Atrium a Bibliotecii Naționale a României, ce l-a avut ca gazdă pe Andrei Pitiș, fondator Vector Watch si co-fondator Innovation Labs și pe Diana Olar, mentor Innovation Labs si Managing Director la The Publisher Agency.  Serafim,  ENTy și TrusT sunt echipele care au convins juriul și publicul cu produsele lor, câștigând premiile „Best Business”, „Best Product” și respectiv „Best Pitch”. Echipele participante s-au bucurat de sprijinul partenerilor programului: Orange, Carrefour, The Romanian-American Foundation.InnovationLabs2016_Echipa

La Demo Day au urcat pe scenă 31 de echipe dintre cele 49 care au fost selectate în programul de mentorat ca urmare a Hackathoanelor Innovation Labs din București, Cluj, Sibiu și Timișoara, din martie 2016. La cele 4 Hackathoane s-au înscris peste 350 de tineri, echipele selectate au rămas să lucreze după amiaza și peste noapte la realizarea unui prototip viabil și persuasiv, prezentat în a doua zi a evenimentului. Cele mai convingătoare echipe au fost alese de juriu pentru a trece în a doua etapă a Innovation Labs – perioada de mentorat și dezvoltare a prototipului inițial către un produs care să combine excelența tehnică și orientarea către nevoile reale ale utilizatorilor.

Timp de aproape trei luni, echipele au participat săptămânal la workshop-uri și întâlniri cu mentorii, specialiști în domeniul tehnologiei și antreprenori de top, lucrând la dezvoltarea și rafinarea produselor lor.

Premiul ”Best Business”, decernat de Mihai Tudor, Vice-președinte al Romanian American Foundation, a fost câștigat de echipa Serafim, ce susțin o agricultură de precizie prin monitorizarea stării culturilor. Apelând la senzori, la drone și la soluții de ultimă oră de comunicație la distanță, Serafim culege și transmite date în timp real privind parametrii de aer și sol pe suprafețe întinse, elaborând și hărți aeriene ale suprafețelor agricole. Serafim permite fermierilor să reacționeze rapid la evoluțiile de pe teren, reducând costurile precum și consumul de pesticide.

Această prezentare necesită JavaScript.

Premiul “Best Product” a fost înmânat de către Mihnea Costoiu, Rectorul Universității Politehnica din București, echipei ENTy. Observând că echipamentul actual utilizat în consultațiile ORL pentru diagnoza problemelor de echilibru este foarte greoi și costisitor, ENTy propune un dispozitiv medical portabil de dimensiuni reduse, ieftin, care generează informații numerice ce susțin o diagnoză precisă și o urmărire a evoluției pacienților. ENTy dezvoltă și un dispozitiv portabil pentru monitorizarea posturii și prevenirea problemelor coloanei vertebrale, pentru cei ce petrec mult timp la birou.

Echipa TRusT a câștigat premiul ”Best Pitch”, decernat de Ioana Petrescu. TRusT dezvoltă o platformă web prin care micii producători agricoli se pot asocia cooperativelor agricole din apropiere pentru a-și desface  produsele în hipermarketuri. Soluția propusă apelează la comunicarea prin SMS, pentru a fi ușor accesibilă tuturor agricultorilor interesați.

Răzvan Rughiniș, co-fondator Innovation Labs: „Innovation Labs este acum la a patra ediție. An de an, programul a crescut atât ca număr de participanți, cât și ca intensitate a experiențelor de startup prin care trec tinerii. Am acordat o atenție tot mai mare constituirii unor echipe unite in jurul unor idei creative, implicându-i pe studenți într-o serie de evenimente formative care preced Hackathon-ul de intrare în program. Partenerii Innovation Labs au deschis tot mai mult către participanți accesul la tehnologiile lor de ultimă generație, prototipurile create fiind atât un succes tehnic cât și un răspuns la o nevoie reală.  Cu sprijinul mentorilor, echipele au parcurs drumul dificil de la idee la un prototip – iar acesta este doar începutul călătoriei lor spre un produs valoros. Suntem mândri de absolvenții Innovation Labs și sperăm să se întoarcă în program ca mentori cu experiența unor afaceri de succes!”

Despre Innovation Labs

 este un program organizat de către Tech Lounge, Simplon, Fundația Comunitară Sibiu și Banat IT cu sprijinul Orange, Carrefour, The Romanian-American Foundation și al partenerilor: Microsoft, Intel Software, Adobe, IXIA, Ericsson, Bloomberg, Cisco, Flashnet, Fortech, Biblioteca Națională a României, Aqua Carpatica, Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), împreună cu partenerii academici: Universitatea POLITEHNICA din București, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Universitatea de Vest din Timişoara.

București, 27 mai 2016: Innovation Labs 2016

Visits: 0

Lasă un răspuns