#GearVRDrive: Utilizatorii Uber pot testa Samsung Gear VR

Pasionații de tehnologie au ocazia să testeze în mașinile de pe platforma Uber din București dispozitivele Samsung Gear VR împreună cu telefoanele Samsung Galaxy S7 și S7 edge, în perioada 18 – 22 iulie.

Astfel, cei care comandă o mașină folosind opțiunea UberX în timpul săptămânii pot avea posibilitatea să testeze dispozitivul de realitate virtuală Gear VR pe toată durata călătoriei, în cele 10 mașini Uber echipate cu tehnologie Samsung. Folosind codul UberGearVR, noii utilizatori Uber vor beneficia de o călătorie gratuită în valoare de 25 de lei, odată ce și-au făcut un cont nou Uber.

Samsung Gear VR_Perspective

„Samsung Galaxy S7 și Galaxy S7 edge au fost adoptate rapid de utilizatorii noști, iar prin conectarea acestora cu dispozitivul Samsung Gear VR, au parte de o experiență și mai captivantă. Ne bucurăm să le oferim această experiență acum și utilizatorilor Uber, care pot testa realitatea virtuală atunci când sunt în drum spre o întâlnire sau spre job, pentru a valorifica timpul petrecut în trafic”, a declarat Alexandru Costache, Head of Product Management Telecom Division, Samsung Electronics România.

Samsung Gear VR oferă o experiență vizuală captivantă, iar design-ul ergonomic, ce urmărește liniile capului și latența redusă aduc o nouă perspectivă asupra imaginilor urmărite, transpunând utilizatorul în cinematograful perfect, fie că urmărește filmul preferat la 360 de grade, un concert sau se joacă. Mai mult, interfața tactilă îmbunătățită a lui Gear VR le oferă utilizatorilor un control mai precis în timp ce aceștia se bucură de conținutul preferat.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, camerelor foto, electrocasnicelor digitale, imprimantelor, aparaturii medicale, a sistemelor de rețea, a semiconductorilor și a soluțiilor LED. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la news.samsung.com.

Despre 

Misiunea Uber este să facă transportul în mediul urban la fel de accesibil ca apa curentă – peste tot, pentru toata lumea. Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, cu scopul a rezolva o problema simplă – cum poți comanda o cursă la atingerea unui buton. Șase ani și peste un miliard de curse mai tarziu, Uber își propune să rezolve o provocare și mai mare: reducerea poluării și a aglomerației urbane, aducând mai mulți oameni în mai puține mașini. Din februarie 2015, Uber este și în România, în București, cu trei servicii: uberX, UberSELECT și Uber Child Seat.

București, 18 iulie 2016 – Samsung Electronics

Visits: 0

Lasă un răspuns