F64 lansează programul „Prima casă pentru căței“

F64, cel mai mare magazin foto-video din România, lansează programul „Prima casă pentru căței“. Printre multiplele genuri populare de fotografie pe care oamenii le-au creat, întreținut și dezvoltat de-a lungul anilor, cel cu animale are un loc special în istorie. De la celebrele cadre ale lui Elliott Erwitt surprinse pe străzile aglomerate din marile orașe până la cele de studio și cele care ne bucură pe rețelele sociale, animalele de companie au fost imortalizate în milioane de moduri. Acum, prin noua campanie F64, fotografia devine principalul mijloc de prezentare a cazurilor unor câini abandonați și găzduiți la “Asociația pentru Protectia Animalelor Robi”. Pe rețelele sociale programul poate fi găsit și prin hashtag-ul #LaF64FotografiaFaceBine.

Prima casa pentru catei

„Fotografia este unul dintre cele mai puternice mijloace de comunicare așa că ne-am gândit să punem acest instrument în slujba binelui. Pornind de la această idee, a luat naștere «Programul Prima Casă pentru Căței». Ne-am dorit ca imaginile să devină vocea celor care nu cuvântă și să încurajăm în acest fel procesul de adopție. Noi am început cu cățeii, însă acest program poate să funcționeze și pentru restul de necuvântătoare. Sper ca povestea noastră să îi inspire și pe alți iubitori de animale și fotografie care să ducă povestea mai departe. Pe scurt, fotografia face bine!“, a declarat Ana Măreșescu – Event & Training Manager F64, inițiatoarea proiectului.

Videoclipul de prezentare a campaniei este disponibil pe YouTube, aici.

Programul se va desfășura timp de o lună și toți cei interesați să adopte unul dintre câinii pe care F64 îi prezintă pe în albumul dedicat de pe pagina de Facebook o pot face foarte ușor. Trebuie doar să trimită un mail la adresa asociatia.robi@gmail.com și să treacă în subiect „Programul Prima Casă pentru Căței“. Cei care doresc să ajute trebuie să știe și că adopția poate fi la distanță, modalitate care presupune plata unei sume lunare, pe o perioadă determinată sau nu, pentru asigurarea hranei animalului. De asemenea, blogul F64 va fi o resursă de informare despre proiect și sunt pregătite câteva surprize de-a lungul derulării campaniei.

Această prezentare necesită JavaScript.

„Privit din afară, un astfel de proiect poate părea o picătură într-un ocean de probleme, dar, cum oceanul e format din picături, acesta merită limpezit așa picătură cu picătură, proiect cu proiect. În concluzie am spus fără ezitare: I’m in!”, ne spune Tibi Mînzu, fotograful care a realizat ședința foto, în interviul acordat pentru blogul F64.

Sfaturi și trucuri pentru iubitorii de animale și pasionații de fotografie

În cadrul campaniei, pasionații vor găsi atât informații de making-off, articole dedicate cu tips & tricks despre imortalizarea animalului de companie, cât și echipamentele dedicate acestui tip de fotografie. Categoriile vizate sunt: aparatele foto DSLR, obiectivele de diverse focale, echipamentele de studio, telefoanele mobile și, bineînțeles, accesoriile. Pentru realizarea imaginilor incluse în acest program, alături de fotograf, voluntarii F64 și Robi au amenajat un adevărat studio foto, folosindu-se de toate echipamentele de care aveau nevoie pentru a obține imaginile dorite.

Iubitorii de animale care vor să își fotografieze cei mai buni prieteni dintre necuvântătoare beneficiază de reduceri și pachete promoționale la F64. De exemplu, aparatele mirrorless Fujifilm pot fi cumpărate cu 15% reducere, iar la cardurile de memorie SanDisk Extreme prețurile sunt reduse cu până la 50%. Cei care folosesc echipamente foto de tip DSLR se pot orienta către reducerile de 15% la obiective Sigma și de la Nikon este disponibil în pachet promoțional D3300 double zoom kit. Și pentru că toate acestea trebuie cumva transportate în siguranță, F64 oferă gențile, rucsacii și husele Tamrac cu reduceri de până la 56%. În final, pasionații de fotografie trebuie să știe că achiziția oricărei imprimante Epson le aduce cashback de până la 300 de lei.

Despre F64

F64, lider pe piața echipamentelor foto-video din România, deține cel mai mare magazin de profil pe piața românească de comerț electronic: www.F64.ro. Cu o echipă de 130 de angajați, F64 înseamnă atât un spațiu fizic pentru o gamă variată foto-video, cât și un magazin online, unde clienții pot găsi pe stoc tot ceea ce au nevoie în materie de foto-video.

Pentru a fi la curent cu ultimele noutăți legate de fotografie și F64, pasionații pot urmări conturile oficiale de Facebook, Instagram și Twitter.

București, 3 august 2016 – F64

Visits: 0

Lasă un răspuns