Acer lansează primul monitor 21:9 curbat, cu tehnologie eye-tracking

  • Acer Predator Z301CT este primul monitor 21:9 curbat din lume, cu funcționalitate eye-tracking, pentru imersiune deplină în timpul jocurilor – acest produs a obținut mult-râvnitul premiu “Best of Innovations” la CES 2017 în categoria periferice, obținând cel mai bun scor dintre toate produsele participante
  • Gamerii își pot testa limitele prin intermediul unei rate de refresh ultra-rapide de 240Hz disponibilă pe modelele din noua serie Predator XB2 – Acer Predator XB252Q și Predator XB272
  • Toate cele trei noi monitoare se bucură de tehnologie NVIDIA® G-Sync™ și redau perfect imaginile în mișcare și tranzițiile rapide, pentru jocuri incredibil de realiste

Predator XB2_01

Acer, unul din liderii globali și inovatori în industria monitoarelor de gaming, anunță astăzi lansarea produsului ce a obținut la CES 2017 “Premiul pentru Inovație”, și anume modelul Predator Z301CT cu diagonală de 30″, primul monitor în format 21:9 cu funcționalitate eye-tracking Tobii. Compania a dezvăluit și două modele din seria Predator XB2, monitoare cu ecran plat de 24.5″ și respectiv 27″, ce oferă o rată de refresh de 240Hz. Toate cele trei noi modele se caracterizează printr-un design de invidiat, cu ramă subțire, de culoare neagră, unghiuri ascuțite, accente îndrăznețe de culoare roșie și tehnologie NVIDIA® G-SYNC™, pentru o experiență de joc ultra-fluidă.

Acer Predator Z301CT – Primul monitor curbat cu funcționalitate Eye-Tracking         

Noul monitor Acer Predator Z301CT cu diagonală de 30″ atinge cel mai înalt nivel al imersiunii în jocuri, lucru evidențiat și de câștigarea premiului “Best of Innovations” la CES 2017, în categoria perifericelor. Tehnologia eye-tracking Tobii integrată a monitorului se adaugă arsenalului de unelte de control ale jucătorilor, ajutându-i să identifice inamicii, să țintească intuitiv și să exploreze liber. Gândită pentru a completa și nu pentru a înlocui modalitățile de control tradiționale (mouse, tastatură, gamepad, etc.), tehnologia eye-tracking Tobii se folosește de mișcarea ochilor jucătorilor pentru a oferi o nouă modalitate de control. Împerecherea funcționalității eye-tracking cu mouse-ul și tastatura sau cu un gamepad oferă jucătorilor o experiență mai bogată și mai captivantă, prin posibilitatea de a utiliza mișcarea ochilor pentru a căuta, de exemplu, un adăpost sau a ținti către un obiect. Unghiurile camerei se modifică automat atunci când ochii jucătorului privesc către marginea ecranului, iar personajele și mediul înconjurător din jocuri vor reacționa ca atunci când acesta ar privi în jurul său. Funcționalitatea eye-tracking Tobii poate fi utilizată în peste 45 de titluri, cum ar fi Elite Dangerous, Deus Ex: Mankind Divided și WATCH_DOGS 2™. Sunetele și grafica jocurilor vor fi adaptate dinamic în funcție de direcția în care jucătorul privește. În plus, ecranul curbat ultra-wide Full HD (2560 X 1080) și 1800R face ca experiența de gaming să fie mai atractivă și mai realistă.

Alte caracteristici esențiale sunt rata ridicată de refresh de 200Hz și un timp rapid de răspuns de 4 ms. Unghiurile largi de 178 grade și o ramă extrem de îngustă oferă o suprafață maximă de vizualizare.

Pentru confort optim, ecranul poate fi înclinat și pivotat de la -5° la 25° și poate fi ajustat pe înălțime până la 120mm. Două difuzoare de 3W cu DTS™ Sound oferă calitate audio ce îmbunătățește experiența de utilizare.

Această prezentare necesită JavaScript.

Noua serie Predator XB2 – Rată de refresh ultra-rapidă de 240Hz     

Seria Predator XB2 a fost creată de la zero pentru utilizare la intensitate maximă, de nivel competițional. Cu tehnologie[1] NVIDIA® ULMB™, un timp rapid de răspuns de 1ms și o rată de refresh ridicată de 240Hz, modelele Predator XB252Q de 24.5″ și Predator XB272 de 27″ oferă o experință de joc incredibil de realistă, prin redare fluidă a  mișcărilor rapide, a detaliilor bine-definite și a tranzițiilor video majore.

Calitatea superbă a imaginii este posibilă datorită rezoluției Full HD 1080p și a unei rate de contrast 1,000:1. Design-ul ZeroFrame este ideal pentru utilizarea simultană a mai multor monitoare, iar piciorul ergonomic permite jucătorilor să își aleagă poziția optimă prin înclinarea monitorului de la -5 la 20 de grade, pivotare la +45 grade, 90 grade rotire în sensul acelor de ceasornic și ajustare a înălțimii până la 115 mm. Monitoarele pot fi detașate cu ușurință de stand atunci când se dorește montarea pe perete cu sistem VESA, pentru maximizarea spațiului de pe birou. Acestea sunt echipate și cu două difuzoare de 2W.

Toate noile modele Predator  

Datorită echipării cu tehnologia GameView, jucătorii pot comuta rapid între trei profiluri personalizabile, pentru a schimba setările în timpul jocului, fără a fi nevoie să acceseze meniul OSD, un avantaj semnificativ atunci când fiecare secundă contează. Setările speciale includ ajustarea nivelului culorii negre (dark boost), pentru vizualizarea clară a pericolelor aflate în întuneric, asistență la țintire pentru acuratețe deplină, precum și posibilitatea de a selecta rata de refresh a ecranului.

Conectivitatea este asigurată de o conexiune HDMI, DisplayPort v1.2 și un hub USB 3.0 (1 în partea superioară/4 în partea inferioară).

Prețuri și disponibilitate

Predator Z301CT va fi disponibil în EMEA începând cu luna februarie la prețuri de la €899.

Predator XB252Q va fi disponibil în EMEA începând cu luna februarie la prețuri de la €599.

Predator XB272 va fi disponibil în EMEA începând cu luna februarie la prețuri de la €699.

Pentru a afla mai multe despre disponibilitate, specificațiile produselor și prețuri pe anumite piețe, vă rugăm să contactați cea mai apropiată filială Acer via www.acer.com.

[1]Utilizatorii pot porni funcția ULMB din setările OSD. ULMB nu poate fi activată în același timp cu G-SYNC. Tehnologia ULMB funcționează doar la rate de refresh de 85Hz, 100Hz, 120Hz, 144Hz și 200Hz.

București, 5 ianuarie 2017 – Acer

Visits: 0

Lasă un răspuns